Studii — February 7, 2016 at 5:31 pm

Educarea clienților, prioritatea principală pentru peste 90% dintre companiile din domeniul IT&C

by

istock_000001338410smallStudiul “Comunicare și PR în domeniul IT din România” realizat de NNC Services are la bază răspunsurile a 120 de reprezentanți – directori de marketing și comunicare, directori de vânzări, CEO, specialiști marketing și comunicare – și analizează percepțiile acestora în legătură cu acțiunile din sfera relațiilor publice și rezultatele acestora.

29% dintre respondenţi provin din companii cu până în 10 angajați, 37% din companii cu 11-50 angajați, 13% din companii cu un număr de angajați între 51 și 100, 8% din companii cu 101-200 de angajați și 14% provin din companii cu peste 200 de angajați.

Potrivit rezultatelor studiului, principalul mijloc de promovare pe care îl folosesc companiile de IT din România îl reprezintă participarea la evenimentele de profil (80% dintre companii), urmat de promovarea produselor și serviciilor prin acțiuni de direct marketing – campanii de mail și telemarketing (64% dintre companii). Mediul online reprezintă un important canal de comunicare, 40% dintre respondenți promovându-se prin Google Adwords, 36% cumpărând spațiu publicitar pe site-uri și aproape 29% folosind propriul blog de companie pentru a se promova.

Prin implementarea activităților de PR majoritatea companiilor (68%) urmăresc creșterea oportunităților de afaceri prin promovarea noilor produse sau servicii și a aspectelor care le diferențiază de concurență. Pe o piață emergentă, prioritatea principală a companiilor de IT este aceea de a-și educa clienții cu privire la tehnologiile care uneori sunt foarte complexe. 93% dintre companii consideră că trebuie sa le furnizeze clientilor materiale informative pentru a-și putea vinde serviciile și soluțiile software sau hardware.

Activitățile din sfera relațiilor publice (comunicate de presă, interviuri în presă, evenimente de recrutare, cursuri și seminarii gratuite pentru specialiștii IT) diferențiază companiile în percepția potențialilor angajați, influențând alegerea unui angajator în detrimentul altuia. 38% dintre intervievați declară că în urma activităților de comunicare a crescut semnificativ interesul de angajare al specialiștilor în companiile pe care le reprezintă. Ca un efect al acestui trend, în 12% dintre companiile intervievate activitățile de comunicare sunt preluate și implementate în departamentele de resurse umane.