Evenimente — February 15, 2016 at 9:27 am

Romsym Day, un eveniment de tradiţie

by

downloadCompania Romsym Data a organizat la sfârşitul lunii octombrie tradiţionalul său eveniment Romsym Day, dedicat partenerilor şi clienţilor de afaceri. Ediţia din acest an a fost concepută în ton cu problematica IT contemporană, pe trei direcţii de desfăşurare: soluţii de business, demonstraţii live şi soluţii de securitate.

Secţiunea de business a fost gândită în jurul soluţiilor şi serviciilor noi furnizate clienţilor pe piaţă. Prezentările au fost susţinute de reprezentanţi ai unor nume importante din această industrie, printre care s-au numărat Mavis Concept, TIBCO Analytics, Novell, Atos România, IBM şi Zoho Corp.

Demonstraţiile live au acoperit practic întreaga gamă de nevoi ale unei companii. Au susţinut astfel de prezentări Romsym Data, cu subiectul GFI WebMonitor Live, Veritas, pe tema Software-Defined Storage, Romsym Data pentru partenerul Symantec cu o soluţie de securitate pentru centre de date, Kapsch România cu o soluţie de infrastructură, Cososys şi Novell, cu o soluţie de management al accesului.

Cea mai densă secţiune a evenimentului a constituit-o, fără îndoială, cea de securitate. În cadrul acestei secţiuni cei care au susţinut prezentări au acoperit în mare măsură toate aspectele acestui domeniu extrem de important şi de spinos, atât cu soluţii clasice, instalate la sediul clientului, cât şi cu soluţii furnizate sub formă de servicii din mediul cloud.

Au susţinut prezentări în cadrul secţiunii NetIQ, firmă membră a grupului Novell, cu o soluţie de user governance, Acsine & Partners, cu probleme legate de aspectele legale ale securităţii datelor, Renaissance, cu o prezentare legată de mobilitate şi problema stocării de date, Opswat, cu o soluţie de transfer securizat de fişiere, Solana Networks, cu o soluţie de livrare produse şi soluţii software pentru reţele IP, Heat Software, cu oferta proprie de servicii, Commvault, cu o soluţie de automatizare şi simplificare eneterprise backup şi recuperare de date în caz de dezastre, Infoblox, cu o soluţie de firewall şi protecţie DNS avansată, şi, nu în ultimul rând, Qualys, cu platforma proprie de servicii de securitate bazate pe cloud.