Esential — October 26, 2016 at 7:03 am

Momentul de reflecţie

by

istock_000002376236mediumAnunţurile făcute în avanpremieră la Dell EMC World arată, pe lângă consolidarea unui mamut al industriei de tehnologie, poate cel care va domina universul IT în anii care vin, tendinţa clară de automatizare (a se citi robotizare în cât mai mare măsură) a tot ceea ce se poate automatiza în cadrul operaţiunilor IT ale companiilor.

Centre de date moderne, cu reţele definite software devenite regula, introducere pe scară largă de instrumente automatizate de analiză complexă a datelor, introducere de elemente de inteligenţă artificială în reţele (nu e clar dacă pentru ajutarea operaţiunilor umane sau pentru controlul mai eficient al acestora), toate acestea reprezintă tendinţe clare legate de ceea ce va însemna viitorul IT-ului în cadrul companiilor. Şi totul făcut în numele transformării digitale inevitabile a firmelor, ba chiar cu nuanţa deloc veselă că acele companii care nu vor reuşi să treacă mai rapid la un astfel de viitor digital au toate şansele să dispară ca relevanţă într-un viitor imprecis definit, dar de durată scurtă, în orice caz.

Iar Dell Technologies nu este singurul mamut tehnologic care anunţă astfel de grozăvii. Nume la fel de mari, precum Cisco, Google sau HPE procedează într-o manieră similară, anunţând, fiecare dintre ele, întăriri şi îmbunătăţiri ale ofertelor proprii legate de acest minunat viitor digital.
Ce nu este deloc limpede în acest moment este cum va arăta, de fapt, acest viitor digital. În afară de elemente legate de creşterea productivităţii la nivele demne de roboţi care nu au o clipă de odihnă pentru a fuma o ţigară sau a îşi face nevoile, şi de stoarcerea până la sufocare a datelor în scop de obţinere informaţii relevante pentru afaceri (nici acestea nefiind prea bine definite), nimeni nu a oferit până acum o viziune legată de viitorul digital din perspectiva umană.

Studiile deja realizate spun că, la ora actuală cel puţin, companiile, la modul general, sunt şi nu prea sunt pregătite pentru un astfel de viitor digital. Aici excepţiile sunt, poate, cele ale companiilor mari şi foarte mari, în special din domeniul tehnologic, care trebuie să fie cele mai pregătite pentru viitor (căci, în fond, ele sunt cele care propovăduiesc de la un adevărat amvon bisericesc, schimbarea la faţă a întregii vieţi economice). În rest, şi vorbim aici de imensa majoritate a companiilor, există o mare şi largă nebuloasă legată de această transformare digitală şi, mai ales, de paşii care ar trebui urmaţi pentru ca aceste companii să pătrundă cu veselie şi încredere în noul mediu de viaţă.

De aceea, poate că a venit vremea unui moment serios de reflecţie legat de importanţa acestui nou paradis digital promis de tehnologie. Personal, nu cred că succesul a creării de produse care să satisfacă necesităţile oamenilor şi al vinderii lor după aceea ţine de trecerea la un viitor digital. Lupta acerbă între comercianţi pentru vinderea unor volume cât mai mari de produse cât mai ieftine şi mai adaptate societăţii de consum ţine, însă, de aşa ceva. Până la urmă, din punctul meu de vedere, toată această poveste cu viitorul digital ţine de eterna şi istorica bătălie între calitate şi cantitate. Prima nu prea are nevoie de a fi digitală, în vreme ce a doua nu poate rezista pe piaţă în actualele condiţii fără aşa ceva. Rămâne, ca întotdeauna, ca oamenii, consumatorii finali, să decidă ce vor pentru a le fi viaţa mai bună şi mai frumoasă.