Evenimente — November 2, 2016 at 6:59 pm

Asseco SEE România, Partener Gold la a patra ediție a Microsoft Summit

by

Asseco SEE, unul din cei mai mari integratori de soluții IT din România, se alătură ca Partener Gold evenimentului Microsoft Summit 2016, organizat pe 8 noiembrie la Teatrul National din București.

1200x628-partener_asseco_banner-online

 

 

Aflat la cea de-a patra ediție, Microsoft Summit a devenit de-a lungul timpului cel mai important eveniment anual de business și tehnologie din Romania. Tema ediției din 2016 – „Transformarea digitală” – adresează schimbările aduse mediului de afaceri de către prezentul digital.

Transformarea digitală nu înseamnă doar progres tehnologic, ci mai ales adoptarea unei noi viziuni asupra modelului de business. O viziune care pune împreună oameni, date și tehnologie pentru a adauga valoare produselor, companiilor și comunicării cu clienții, dar vine și cu noi provocări de agilitate, securitate și transparență.

„Participarea în calitate de Gold Partner la Microsoft Summit 2016 confirmă încă o dată angajamentul nostru față parteneriatul cu Microsoft și în egală măsură față de clienții noștri. Anul acesta am pregătit la standul Asseco o serie de scenarii ce au la bază soluțiile companiei dezvoltate pe platformă Microsoft, soluții care contribuie activ la evoluţia şi transformarea business-ului pe plan local. În plus, echipa noastră va fi prezentă la stand pentru a răspunde tuturor întrebărilor legate de tehnologia Microsoft”, afirmă Karina Cireap, Software Sales Manager în cadrul Asseco SEE România.

În România, Asseco SEE deține statutul de Microsoft Licensing Solutions Partner (cunoscut anterior ca Large Account Reseller) cu o serie importantă de competențe obținute la nivel local: Gold Cloud Platform, Gold Cloud Productivity, Gold Software Asset Management, Gold Volume Licensing, Gold Data Center, Silver Data Platform, Silver Communications, Silver Messaging. Compania a fost reconfirmată recent de către Microsoft în topul partenerilor strategici, prin acordarea distincției de „Best Enterprise Industry Solution”, atribuită pentru rezultatele deosebite obținute pe parcursul anului fiscal Microsoft 2016 (iulie 2015 – iunie 2016), în a poziționa, vinde și implementa soluții Microsoft adaptate nevoilor companiilor ce activează în industrii specifice.