IT Efficiency / Sustainability — January 30, 2017 at 7:06 am

Avantajele și dezavantajele diferitelor metode de backup

by

Există o gamă largă de metode de backup, complet, incremental, diferențial, complet sintetic, incremental definitiv sau incremental inversat, toate având avantaje și dezavantaje. Cele mai cunoscute metode de protejare a datelor în centrele de date rămân protecția în timp real, replicarea și realizarea de instantanee în timp real. Totuși, deși există multe soluții inovative, rămâne foarte utilizată soluția prin care datele sunt pur și simplu copiate la anumite intervale în alte locații decât cea principală.

Backup-ul complet este cea mai fundamentală tehnică de salvare a datelor, unde acestea sunt copiate în totalitate într-un set de date specificat. Este modul de backup care necesită cel mai mult timp de stocare a datelor dar care necesită și o capacitate mare de stocare. Ca avantaj, este foarte ușoară și rapidă restaurarea datelor dintr-o copie realizată prin backup complet.

Copierea datelor în model incremental presupune existența unui backup complet realizat de exemplu odată pe săptămână, ulterior modul incremental realizând doar copierea datelor schimbate după momentul backup-ului complet. Ca avantaj, soluția consumă spațiu și timp puțin, dar există avantajul unei complexități a reconstrucției datelor salvate în caz de necesitate. Vor trebui unite toate copiile incrementale cu copia completă existentă.

Backup-ul diferențial este asemănător cu cel incremental, realizând copii zilnice ale datelor schimbate după ziua realizării unui backup complet. Diferența față de cel incremental este că datele sunt actualizate zilnic, existând în caz de necesitate completarea celui complet cu un singur backup diferențial. Ca avantaj se menționează rapiditatea cu care se pot completa cele două tipuri, dar timpul și volumul de lucru pot fi crescute față de modul incremental.

Backup-ul sintetic complet realizează un backup complet pe care îl combină subsecvent cu backup-urile incrementale, realizând astfel automat o singură bază gata de a fi accesată în caz de nevoie. Copiile sintetice au avantajul unor restaurări rapide și actuale, fără utilizarea unor volume ridicate de transfer, fiind copiate doar datele schimbate.

Backup-ul incremental definitiv este un hibrid între cel incremental total și cel sintetic, datele fiind salvate atât într-o bază normală cât și într-o bază actualizată permanent, menținute separat, datele fiind restaurate din momentul apariției pierderii acestora, fără a mai necesita restaurarea tuturor datelor.

Această metodă este utilizată de IBM Tivoli Storage Manager, denumită backup progresiv incremental.

Backupul incremental inversat este același lucru cu backup-ul sintetic întreg, dar care utilizează incrementalele anterioare pentru a le utiliza ca puncte de restaurare a datelor. Această tehnică este utilizată de specialistul în mașini virtuale Veeam, care utilizează și backup-ul incremental avansat, un backup normal urmat de incrementale. Acestea sunt combinate într-un backup sintetic la intervale regulate, permițând restaurarea datelor din incrementalele dintre cele sintetice.