Cloud Computing / Edge — February 23, 2017 at 3:39 pm

Cisco integrează platformă cloud Microsoft Azure Stack cu sistemele de stocare UCS

by

ciscoCisco extinde portofoliul de soluții Cisco Unified Computing System și integrarea Microsoft Azure Stack în Cisco® UCS, oferind astfel un sistem integrat și validat, care permite organizațiilor să livreze serviciile Microsoft Azure din data center-ul on-premise. Soluția comună Cisco și Microsoft oferă instrumentele necesare pentru dezvoltarea companiilor și modernizarea aplicațiilor acestora într-un mediu cloud flexibil și scalabil.

Companiile evoluează ca răspuns la schimbările dinamice din piață, de aceea au nevoie de o soluție pentru cloud hibrid simplu de gestionat, suficient de inteligentă și flexibilă pentru a optimiza resursele și volumul la cerere, menținând avantajele on-premise.

Prin intermediul Azure Stack, clienții primesc o soluție care le oferă control deplin asupra modului în care gestionează guvernanța, securitatea și performanța. Beneficiile oferite de robusta platformă cloud Azure de la Microsoft și soluția Cisco UCS sunt transpuse într-un sistem integrat, conceput special pentru lucrul în cloud.

Principalele avantaje ale Azure Stack în Cisco UCS:

  • Creștere și inovare accelerate pentru clienții enterprise și furnizorii de servicii care doresc să-și dezvolte afacerile rapid cu un model de consum în cloud eficient și flexibil. Furnizorii de servicii pot livra Azure ca Infrastructure-as-a-service (Iaas) și Platform-as-a-service (Paas).
  • Se bazează pe arhitectura UCS, oferind performanță superioară în rețea, versatilul Cisco Virtual Interface Card fiind optimizat pentru Azure Stack.
  • Management și control simplificate, datorită unui ecran unic pentru gestionarea tuturor elementelor de calcul și rețea prin intermediul modelelor bazate pe politici, reducând costul total de deținere (TCO) pentru clienții comuni.
  • Creșterea încrederii în mediul IT susținut de Cisco și Microsoft – companii inovatoare și lideri de piață în infrastructuri cloud hibride.

Sistemul integrat Cisco pentru Azure Stack confirmă încă o dată abordarea către cloud a Cisco, oferind clienților libertatea de a alege cele mai bune medii și modele de consum pentru aplicațiile lor tradiționale și native în cloud.

Sistemul integrat Cisco pentru Azure Stack va disponibil începând cu T3-T4 2017.