IoT powered by ALLIED TELESIS — May 10, 2017 at 11:14 am

Dell Technologies simplifică IoT pentru clienţi prin noi produse şi parteneriate IoT

by

Dell Technologies anunţă noi produse şi parteneriate Internet of Things (IoT) pentru a ajuta clienţii să simplifice complexitatea instalărilor IoT şi să realizeze mai rapid Transformarea Digitală.

Dell EMC World 2017Conform unui recent raport Gartner, până în anul 2020, vor exista 20,4 miliarde de “Things” (dispozitive) conectate la nivel global. Companiile caută acum instrumente care să le permită să analizeze cât mai rapid, chiar în timp real, volumele masive de date care vor fi generate de toate aceste “Things” în reţelele lor. Pentru unele dintre acestea, este încă prea scump ca datele de la periferia reţelei, din apropierea dispozitivelor să fie transferate către centrul de date. Prin urmare, procesarea datelor la periferie poate determina ce seturi de date sunt interesante sau relevante şi trebuie trimise înapoi spre centrul de date sau spre mediul cloud pentru analiză detaliată şi stocare pe termen lung, astfel economisindu-se lăţime de bandă şi reducându-se costurile şi măsurile de securitate necesare.

Noi produse şi servicii IoT

Management simplificat al “lucrurilor” – Noul VMware Pulse IoT Center este o soluţie securizată de management al infrastructurii IoT, care va permite clienţilor să deţină controlul complet asupra lucrurilor conectate. VMware Pulse IoT Center va ajuta clienţii să gestioneze, să opereze, să scaleze şi să protejeze mai eficient propriile proiecte IoT, de la periferia reţelei până la mediul cloud. Dell va oferi VMware Pulse IoT Center ca soluţie tip enterprise preferată de management şi monitorizare pentru Dell Edge Gateways. Prin conectarea Pulse IoT Center la noul EdgeX Foundry, VMware va putea să ofere management pentru sistem şi dispozitive pentru întreg ecosistemul EdgeX.

IoT Advisory Services – Serviciul IoT Technology Advisory este o nouă ofertă de consultanţă de la Dell EMC Services care ajută organizaţiile să determine capabilităţile cheie şi arhitectura necesare pentru fructificarea datelor IoT (de exemplu: senzori, portaluri, telefoane mobile, articole wearable, dispozitive conectate). Aceste informaţii pot fi utilizate pentru iniţiative precum optimizarea proceselor operaţionale cheie, reducerea riscurilor de conformitate şi securitate, descoperirea de noi oportunităţi de venituri şi generarea de relaţii mai strânse cu clienţii.

Open Source Framework for Interoperable Edge Computing – The Linux Foundation a lansat recent EdgeX Foundry, un proiect software open source menit să construiască un cadru de lucru comun şi o platformă înconjurătoare de referinţă pentru edge computing. Aceasta va alimenta interoperabilitatea între aplicaţii proprietare cu valoare adăugată şi standardele de conectivitate existente. Proiectul a fost început de o comunitate de peste 50 de companii, cum ar fi AMD, Analog Devices, Dell EMC, Foghorn şi VMware pentru activarea unui ecosistem de componente plug-and-play care pot fi combinate pentru crearea rapidă de soluţii IoT securizate şi scalabile. Dell a contribuit cu o multitudine de tipuri de microservicii şi peste 125.000 linii de cod sursă sub Apache 2.0 pentru pornirea proiectului şi contribuţii suplimentare sunt deja așteptate din partea altor membri. EdgeX Foundry este modelat arhitectural ca să opereze pe orice hardware, pe orice sistem de operare şi cu microservicii dezvoltate în orice mediu de aplicaţii pentru maximă scalabilitate.

Parteneriate atent cultivate

Dell a cultivat cu mare atenţie un grup de parteneriate de software şi de servicii IoT prin intermediul programelor Dell IoT Solutions Partner şi Dell EMC Partner. Mulţi parteneri dispun de expertiză aprofundată şi dovedită în provocări IoT specifice industriei şi pot ajuta din multe puncte de vedere, de la gestionarea surselor de date multiprotocol, la securitatea datelor şi analiza datelor. Printre noii parteneri recent incluşi în program se numără Atos, Bosch, GreatBay Software, ForgeRock, IOTech, Mocana şi Modius.

Principalele noutăți despre partenerii IoT sunt:

  • Dell şi Bosch au dezvoltat împreună un kit de start Industry 4.0 pentru a ajuta clienţii să implementeze în cel mai scurt timp proiecte IoT, în scopul obţinerii unui beneficiu rapid de pe urma investiţiilor. Kit-ul constă din multipli senzori Bosch XDK, un gateway Dell Edge, exemple de utilizare, integrare cloud şi software, toate pre-configurate.
  • Atos şi Dell EMC lucrează împreună la construirea unui cadru de mangement de servicii IoT, Atos Codex IoT Services, pentru a asigura clienţii că toţi utilizatorii pot să genereze valoare în mod continuu de pe dispozitivele lor conectate.