Business — May 9, 2018 at 9:26 am

Vodafone achiziționează UPC Romania

by

vodafonVodafone Group Plc a semnat un acord pentru preluarea operațiunilor Liberty Global din România, Germania, Republica Cehă și Ungaria, în urma unei tranzacții cu o valoare totală de 18,4 miliarde de euro, ce face parte din strategia companiei de a investi semnificativ în convergență în țările din Europa în care operează. Entitatea formată în urma achiziției va permite clienților Vodafone și UPC România să aibă acces la oferte convergente de servicii mobile, de internet în bandă largă și TV, precum și la servicii dedicate persoanelor juridice. Tranzacția nu va include operațiunile UPC România de televiziune prin satelit, Focus Sat.

În urma achiziției, Vodafone va avea una dintre cele mai mari infrastructuri din Europa de rețea de nouă generație („next generation network”, NGN), cu 54 de milioane de gospodării care beneficiază de servicii prin cablu/fibră prin propria rețea și o acoperire NGN totală de 110 milioane de gospodării și companii, inclusiv prin intermediul parteneriatelor cu alți operatori, devenind unul dintre cei mai importanți furnizori din Europa de servicii de telecomunicații fixe și convergente pentru clienții persoane fizice și juridice.

Activitățile Vodafone și Liberty Global în România sunt complementare. Vodafone activează în principal pe segmentul de telefonie mobilă, iar UPC România furnizează servicii de cablu în bandă largă și de televiziune.

Vodafone România este al doilea cel mai mare furnizor de servicii de telefonie mobilă, iar UPC România operează a doua cea mai mare rețea NGN din România, cu o acoperire de 3,1 milioane de gospodării (41% din numărul total).*

Compania creată în urma achiziției va putea oferi servicii TV interactive, de internet în bandă largă și de telefonie fixă, precum și servicii mobile, pentru cei 9,9 milioane** de clienți mobili ai Vodafone România și pentru utilizatorii celor 2,1 milioane de abonamente de servicii fixe ale UPC România („revenue generating unit”, RGU). Compania astfel creată va avea o cotă totală de piață de 25% după veniturile totale.

Ca și în tranzacțiile similare efectuate de Vodafone, managementul și angajații companiei achiziționate vor avea un rol important în entitatea creată în urma achiziției, punându-și în valoare aptitudinile în arii precum servicii prin cablu, servicii fixe și de televiziune. Angajații UPC România vor beneficia și de oportunitatea de a-și construi o carieră internațională în Vodafone Group.

Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România, a declarat: „Această achiziție va duce la transformări semnificative și va crea un furnizor important de servicii convergente de telecomunicații, contribuind la creșterea competiției pe piața din România. Tranzacția va aduce beneficii atât pentru clienții celor două companii, cât și pentru economia românească, deoarece noua companie va acționa ca un catalizator pentru inovația în servicii și va oferi un context mai amplu pentru investiții în rețeaua fixă. Vodafone și UPC România au în comun o abordare axată pe calitatea serviciilor și sunt complementare prin prisma segmentelor de clienți deservite – Vodafone are utilizatorii mobili, iar UPC România, utilizatori de broadband și de servicii TV”.

Este de așteptat ca tranzacția să fie revizuită și aprobată de Comisia Europeană. Vodafone anticipează că încheierea tranzacției va avea loc la jumătatea anului 2019.