Analiza — May 14, 2018 at 4:56 am

Europa pare încă nepregătită pentru medii multicloud

by

IDC a intervievat recent mai bine de 600 de lideri IT şi factori de decizie de afaceri din 15 domenii industriale şi nouă ţări europene pentru a aprecia gradul lor de pregătire privind adoptarea unui model de consum IT de tip multicloud, o temă care devine din ce în ce mai actuală pe plan internaţional.

multi-cloud2Rezultatele sugerează nivele slabe de pregătire a firmelor din punct de vedere al adoptării unei strategii multicloud. Doar 9% din respondenţii europeni s-au declarat pregătiţi, în vreme ce aproximativ 80% susţin că se află încă în diverse faze de elaborare a strategiilor legate de cloud-ul hibrid. Puţin peste o treime din respondenţi (34%) au declarat că nu au niciun plan pus la punct de a-şi muta aplicaţiile şi fluxurile de lucru de la furnizorul actual de cloud în următoarele 12 luni.

Analiştii IDC spun că rezultatele sondajului par să sugereze un grad ridicat de nesiguranţă în rândul firmelor din punct de vedere al celei mai bune modalităţi de a implementa o strategie potrivită de alocare resurse şi consum servicii cloud de la furnizori multipli. Chiar dacă percepţia infrastructurii multicloud ca obiectiv final rezonează în rândul organizaţiilor europene, există un nivel ridicat de incertitudine în privinţa felului cum ar putea să arate o strategie clară multicloud şi a felului cum ar putea fi diseminată această strategie în cadrul organizaţiei.

Analizele efectuate arată că proiectele multicloud de succes depind de mai muţi factori, cum ar fi elemente ale tehnologiei de infrastructură, alinierea viziunii cloud între diversele linii de business şi gradul de expertiză cloud internă. Tocmai de aceea, analiştii IDC spun că există câteva zone esenţiale de unde firmele ar putea să înceapă construcţia de bază pentru pregătirea saltului către un mediu multicloud.

De exemplu, ele ar putea începe prin a identifica locurile cele mai bune de rulare a diverselor fluxuri de lucru, ţinând cont de faptul că, odată decizia luată, ritmul alert al schimbărilor tehnologice din piaţa de cloud înseamnă o evaluare constantă a furnizorilor de servicii. Analiştii IDC sunt convinşi, însă, că, practic, toate firmele europene vor începe în curând să utilizeze servicii multicloud. Firmele mai “isteţe” planifică deja în mod activ evaluarea, analiza comparativă de preţ şi selecţia unor astfel de servicii pe baza nevoilor de fluxuri de lucru,