Bizpoint — August 23, 2018 at 11:14 am

Cresc cheltuielile pe produse de securitate

by

dolari-208x300Gartner a publicat recent o previziune conform căreia cheltuielile la nivel global pe produse de securitate informatică vor ajunge să depăşească 114 miliarde USD în 2018, asta însemnând o creştere de 12,4% faţă de anul trecut. În plus, piaţa de profil este aşteptată să crească cu aproape 9% în 2019, până la 124 miliarde USD, alimentată parţial de cheltuielile cu serviciile de consultanţă şi implementare legate de reglementări precum GDPR.

Un studiu Gartner din 2017 a arătat că principalele motoare legate de cheltuieli pe produse de securitate sunt riscurile de securitate, nevoile de afaceri, schimbările din industrie şi îngrijorările legate de confidenţialitatea datelor. Gartner consideră că preocupările legate de confidenţialitate vor însemna cel puţin 10% din cererea de pe piaţă legată de servicii de securitate în 2019 şi vor avea impact asupra unei varietăţi de segmente, cum ar fi managementul identităţii şi accesului, administrarea şi guvernanţa identităţii, şi prevenirea pierderii de date.

VEEAM GDPRPe lângă regglementări specifice de confidenţialitate cum este GDPR, Gartner se aşteaptă la o concentrare în creştere pe construcţia de capabilităţi de detecţie şi răspuns. În plus, nevoia de adresare a riscurilor digitale legate de afaceri va deveni în motor tot mai important de stimulare de cheltuielilor globale legate de securitate în 2019.

În ciuda tendinţei clare de a apela la cloud pentru securitate şi alte servicii, datele Gartner arată că cheltuielile cu securizarea instalărilor în cloud continuă să fie cele mai mici dintre cele 10 segmente de piaţă analizate, cu un nivel de 304 milioane USD în 2018. Cheltuielile cu aplicaţiile de securitate rămân, de asemenea, relativ minore, la 2,7 miliarde USD, în ciuda creşterii raportate a atacurilor la nivel de aplicaţie, pe măsură ce sistemele de operare devin tot mai greu de atacat.

În capătul celălalt al gamei se află serviciile de securitate cu 58,9 miliarde, ele fiind aşteptate să crească cu 9%, până la 64,2 miliarde USD în 2019. Ele sunt urmate de protecţia infrastructurii (14,1 miliarde USD), securitatea reţelelor (12,4 miliarde USD) şi produsele de management al identităţii şi accesului (4,3 miliarde USD).