NEW TECHNOLOGY — September 24, 2018 at 8:57 am

Soluție pentru programarea mai eficientă a coboților destinată IMM și start-up

by

URUniversal Robots lansează soluția care permite configurarea completă a robotului și implementarea rapidă și ușoară a sarcinilor de lucru.

Noul instrument de creare a aplicațiilor, de la UR, facilitează configurarea și implementarea celulelor robotice, amplifică abilitățile robotului și îi îndrumă pe clienți prin întregul proces de construire a unei aplicații de succes, optimizată pentru performanță și costuri reduse.

Cu vânzări globale estimate a atinge 12 miliarde de dolari, roboții colaborativi (coboții) vor reprezenta în curând principalul motor de creștere al pieței soluțiilor de automatizare, pe măsură ce din ce în ce mai multe companii de toate dimensiunile, dintr-un spectru larg de sectoare industriale, adoptă această tehnologie. Din anul 2008, când Universal Robots a vândut primul său model comercial de robot, compania s-a dezvoltat exponențial de la un an la altul, comercializând peste 25.000 de brațe robotice în întreaga lume.

Colaborarea dintre operator și robot crește productivitatea cu 85% peste nivelul care s-ar înregistra dacă aceștia ar lucra independent.

Managerii și antreprenorii din România se bazează tot mai mult pe soluțiile de automatizare și robotizare pentru a crește producția și a scădea costurile, în condițiile în care angajații potriviți se găsesc din ce în ce mai greu. Astfel, potrivit studiului ”Automatizarea în companiile românești”, realizat de compania iVox pentru Universal Robots, 34,7% dintre respondenți au declarat că intenționează să achiziționeze, în următoarele 12 luni, noi soluții de automatizare / robotizare pentru compania în care lucrează.