Analiza — April 1, 2019 at 7:54 am

O nouă frontieră pentru giganţii din tehnologie

by

O nouă tendinţă începe să se manifeste în universul proceselor de auditare financiară, zonă rezervată până acum aproape exclusiv firmelor specializate: transferarea cel puţin a unor bucăţi ale proceselor de auditare către firme de tehnologie. Într-un recent sondaj executat de Computerweekly în rândul unor firme americane şi europene, şi care a inclus 150 de firme mari şi foarte mari, o treime din respondenţi au declarat că au început deja să-şi spargă procesele de auditare în părţi separate, iar peste 40% au spus că această schimbare va face ca bucăţi bune ale proceselor de auditare să meargă către firme de tehnologie.

Acest fapt ilustrează o importantă oportunitate viitoare pentru firmele de tehnologie, o oportunitate care se bazează pe trei piloni. Primul pilon este reprezentat de automatizarea procesului de colectare date. Prin intermediul Robotic Process Automation, acest proces poate fi automatizat pe scară largă. Firmele clasice de audit au început să folosească mai intens astfel de procese, însă sondajul a descoperit că mai bine de 60% din directorii de firme consideră că firmele de tehnologie pot executa mai bine sarcinile, fiind capabile să colecteze date mai repede şi mai ieftin.

Al doilea pilon este reprezentat de serviciile IT. Firmele specializate pe astfel de servicii vor putea sprijini companiile să personalizeze aplicaţiile software astfel încât să se potrivească în mod optim necesităţilor individuale şi chiar să ajungă să efectueze funcţii noi, cu valoare adăugată. În acest sens, sondajul arată că directorii de companii cred că firmele lor vor ajunge să folosească aplicaţii speciale software de colectare şi interpretare date într-o perioadă de cinci până la zece ani.

În fine, al treilea pilon este reprezentat de dezvoltarea rapidă a capabilităţilor de inteligenţă artificială. De aceea, sondajul arată că nu ar trebui considerată o surpriză eventualitatea ca, poate într-un răstimp de cincisprezece ani, să apară tehnologii care să genereze propriile informaţii inteligente ce se pot transforma în date financiare relevante. O asemenea eventualitate are darul să ameninţe serios firmele actuale de audit. O nouă bătălie se naşte, iar ea poate deveni extrem de serioasă în câţiva ani.