EDUCATIE / JOB — April 8, 2019 at 12:07 pm

„Scoala si viitorul meu”: program de prevenire a abandonului scolar

by

Copii folosesc intens retele de socializare

Junior Achievement Romania a lansat proiectul „Scoala si viitorul meu”, care are ca scop prevenirea abandonului scolar si isi propune reducerea absenteismului in randul a cel putin 1.000 de elevi de gimnaziu, precum si cresterea performantelor scolare ale elevilor si dezvoltarea unor competente esentiale pentru o viitoare profesie. Aceasta initiativa este implementata de Junior Achievement Romania cu sustinere financiara din partea Telekom Romania, fiind unul dintre cele trei proiecte castigatoare in cadrul competitiei Teimplici.ro, desfasurata de Telekom in anul 2018.

„Prin editia 2018 a concursului de proiecte Teimplici.ro am dorit sa sprijinim initiative ale ONG-urilor care au ca scop combaterea abandonului scolar, fenomen cu efecte negative pe termen lung atat pentru individ, cat si pentru societate. Educatia si dezvoltarea resurselor umane bine pregatite, precum si facilitarea accesului la tehnologie reprezinta directii importante in strategia Telekom Romania, iar proiectul „Scoala si viitorul meu” integreaza cu succes aceste componente”, a declarat Florina Serban, Expert Responsabilitate Corporativa, Telekom Romania.

Abandonul scolar este una dintre problemele actuale cu care se confrunta sistemul educational din Romania. Cei mai afectati in acest sens sunt elevii de gimnaziu, pentru care situatia economica si atitudinea parintilor fata de educatie sunt determinante. In prezent, tara noastra se situeaza pe locul trei in Uniunea Europeana din perspectiva gradului de parasire timpurie a scolii, cu o rata de 18,1%, conform raportului Eurostat. Aproximativ o cincime dintre elevii romani termina maximum opt clase si multi nu doresc sa obtina un loc de munca dupa abandonarea studiilor.

„Scoala si viitorul meu” isi propune sa contribuie la prevenirea abandonului scolar, utilizand mijloace tehnologice moderne pentru facilitarea accesului elevilor la educatie. Programul include 20 de scoli din localitati urbane mici din 12 judete si are urmatoarele componente:

  • program la clasa, learning by doing (continut digital, acces la o platforma blended learning) si studii de caz despre abandonul scolar, in sprijinul orientarii profesionale si identificarii unor oportunitati de tranzitie de la scoala la viata activa.
  • dotarea a 5 scoli cu echipamente smart classroom, in urma unui concurs de mini-proiecte intre scoli.
  • realizarea unui studiu privind efectele abandonului scolar.

„Principalele schimbari vizate de proiect sunt cele de atitudine si comportament, dezvoltare personala si imbunatatirea calitatii vietii pentru beneficiari. Cu ajutorul unor materiale practice si al tehonologiei, elevii vor dezvolta o atitudine pozitiva fata de educatie si fata de luarea deciziilor potrivite pentru viitorul lor, intelegand beneficiile si avantajele economice ale educatiei primite in scoala”, a declarat Alice Dutu, Senior Program Manager JA Romania. 

Activitatile educationale se vor derula in scoli, sub indrumarea cadrelor didactice, care vor beneficia de training si de kit-ul gratuit de materiale educationale (resurse blended learning, ghid profesor, manuale elevi, auxiliare didactice). In plus, elevii vor realiza in echipe un proiect practic, folosind tehnologia pentru prevenirea abandonului scolar, in cadrul caruia pot implica si voluntari din comunitate.