EDUCATIE / JOB — June 14, 2019 at 7:56 pm

Brother susține activitățile de protecție a mediului

by

USAMV_LOGOBrother, unul dintre cei mai mari furnizori de soluții pentru mediul de afaceri, se implică activ în protejarea mediului înconjurător și va premia, în România, realizatorul celei mai aplicate lucrări de disertație de la Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului – Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMVB), susținându-l astfel în desfășurarea activităților viitoare de cercetare în domeniul protejării mediului. Cu acest prilej, compania Brother anunță un acord mai amplu de parteneriat cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, primele acțiuni concrete din cadrul acestui parteneriat strategic fiind acordarea acestui premiu absolventului de master, precum și donarea unui echipament de imprimare, urmând ca, pe viitor, angajamentul Brother de a susține activitățile de cercetare în protecția medului derulate în cadrul universității să se concretizeze și prin alte acțiuni corelate.

Misiunea Brother este dezvoltarea de soluții, echipamente și tehnologii eficiente, care să permită organizațiilor să își îmbunătățească performanțele și operabilitatea, simultan cu reducerea costurilor. Eficiența poate avea însă și alte dimensiuni, tot mai des vorbindu-se în acest context de reducerea impactului asupra mediului, în toate domeniile de activitate. Întotdeauna Brother a fost un producător preocupat de calitatea mediului înconjurător și de protejarea acestuia, încurajând cu fiecare ocazie utilizatorii să se implice în protejarea mediului. Începând de la idee și design, până la colectare și reciclare, la fiecare stadiu din ciclul de viață al unui produs este avut în vedere impactul acestuia asupra mediului.

În plus, Brother colaborează cu diverse organizații din toată lumea și se implică în multiple acțiuni menite să reducă degradarea mediului înconjurător. România nu face excepție, astfel că reprezentanța locală a companiei, în colaborare cu USAMVB, va acorda o distincție susținătorului celei mai aplicative lucrări de dizertație din cadrul Facultății de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului (FIFIM), programele de master din domeniul Ingineria Mediului.

Prin acest proiect de sponsorizare, Brother va susține financiar unul dintre absolvenții înscriși la susținerea lucrării de disertație de la programul de master de Ingineria și Protecția Mediului în Spațiul Rural sau Geomatică pentru Ingineria Mediului, din cadrul Facultății de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului. Înscrierea în competiție se va face în perioada depunerii lucrărilor de disertație, respectiv în perioada 18-20 iunie, pe baza formularului dedicat, care se va depune la secretariatul FIFIM, însoțit de CV-ul candidatului și de lucrarea de disertație, termenul limită fiind același cu termenul de înscriere la susținerea lucrării de disertație. Câștigătorul va fi desemnat după susținerea lucrărilor de disertație, pe data de 27 iunie, pe baza unei evaluări ce presupune însumarea punctajelor obținute pentru cel puțin trei aspecte diferite. Astfel, conținutul și calitatea lucrării de disertație, precum și aplicabilitatea ei în domeniul protecției mediului se vor puncta cu până la 4 puncte, în timp ce elementele de originalitate și inovație vor primi până la 2 puncte. Alte 2 puncte sunt rezervate calității prezentării orale a lucrării în cadrul susținerii disertației, iar pentru implicarea în activități axate pe protecția mediului dovedite prin CV, candidatul va mai primi până la încă 2 puncte. Premiul are o valoare de 500 de euro, acordat alături de diploma de recunoaștere a implicării absolventului în activitățile de protecție a mediului. Evaluarea candidaturilor va fi făcută de membrii comisiilor de examinare în cadrul sesiunii de susținere a lucrărilor de disertație pentru cele două programe de studiu și un reprezentant al companiei.

BrotherMFCL9550CDWT_rightPe lângă sponsorizarea masterandului câștigător, Brother a decis să susțină și unitatea de învățământ în pregătirea de persoane dedicate protejării mediului înconjurător și îi va oferi universității un echipament multifuncțional laser color MFC-L9550CDW și un set complet de consumabile. Destinat mediilor de dimensiuni medii, Brother MFC-L9550CDW se remarcă prin mentenanța ușoară și costurile reduse de tipărire color. Din acest motiv, modelul este excelent pentru scenariile cu utilizatori multipli. El este prevăzut cu funcție de tipărire duplex automată, scanare duplex într-un singur pas, posibilitate de a scana și trimite faxuri folosind feeder-ul. Totodată, încorporează soluții de securitate de nivel Enterprise, precum cititor de carduri NFC și suport Active Directory, iar meniurile sunt ușor de accesat prin intermediul ecranului tactil color de 4.85”.

Despre Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București

Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMVB), „o universitate pentru viaţă şi agricultură prin educaţie şi cercetare de înaltă calitate”, este o instituţie de învăţământ superior şi cercetare acreditată, cu personalitate juridică, ce face parte din reţeaua instituţiilor de învăţământ superior de interes public, având caracter nonprofit şi apolitic. USAMVB este organizată şi funcţionează în conformitate cu prevederile Constituţiei României, ale legislaţiei şi reglementărilor naţionale din domeniul învăţământului, cu Carta universitară şi regulamentele proprii pentru a-şi îndeplini misiunea asumată.

Absolvenții Facultății de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului – unica în ţară ce pregăteşte ingineri prin programul de studii de licenţă Îmbunătăţiri Funciare şi Dezvoltare Rurală – dobândesc calificări pentru a răspunde cerințelor pieței muncii, fiind compatibili pentru a lucra în următoarele sectoare de activitate / instituții: construcții – proiectare și execuție, agenții de mediu, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, servicii / cadastru, administrația centrală și locală, cercetare și consultanță, Real Estate & Business.

PrintDespre Brother

Fondată în Japonia cu mai bine de un secol în urmă de către cei doi frați Masayoshi și Jitsuichi, Brother este în prezent o marcă recunoscută la nivel mondial pentru inovație tehnologică. Compania desfășoară operațiuni în peste 40 de țări și regiuni.

Printre produsele Brother, se numără imprimante, echipamente multifuncționale, scanere și soluții de etichetare. Oferta pentru o eră bazată tot mai mult pe tehnologie digitală și inteligentă include soluții mobile de tipărire și servicii de management al printurilor (Managed Print Services – MPS).