Pe 1 iunie, de Ziua Internațională a Copilului, Sun Plaza găzduiește cea de-a doua ediție a Campionatului de Minecraft – o competiție interactivă și plină de energie, dedicată copiilor și adolescenților cu vârste între 6 și 16 ani, pasionați de jocuri video, creativitate și strategie. Cei mici sunt așteptați cu premii speciale oferite de Sun Plaza pentru cei mai iscusiți dintre jucători, dar și să își întâlnească idolul, gamerul iSilent!
Evenimentul se va desfășura într-un format dinamic tip Free For All, unde fiecare copil joacă individual, testându-și creativitatea și reflexele în lupta pentru titlul de campion. Înscrierile încep la ora 10:00, iar cei 144 de concurenți vor fi împărțiți în 12 grupe a câte 12 copii. Fiecare meci se joacă pe o hartă comună, durează 10 minute, iar primii doi clasați din fiecare grupă avansează în semifinale. Doar 6 concurenți vor ajunge în finala mare – o confruntare intensă în care se vor decide cei mai buni jucători ai ediției.
Premiile sunt pe măsura pasiunii:
• Locul 1: Laptop de gaming ASUS ROG Strix G18 – un vis pentru orice gamer
• Locul 2: Voucher de cumpărături în valoare de 2.200 RON
• Locul 3: Voucher de 1.800 RON
• Locul 4: Voucher de 1.000 RON
Un moment special al zilei îl constituie sesiunea de meet & greet cu iSilent – unul dintre cei mai îndrăgiți creatori de conținut Minecraft din România. Între orele 11:00 și 13:00, fanii vor avea ocazia să-l întâlnească, să facă poze și să schimbe câteva cuvinte cu influencerul lor preferat.
Sun Plaza așteaptă toți copii pasionați de jocuri video, creativitate și strategie în Sun Atrium, în ziua de duminică, 1 iunie, începând cu ora 10:00, pentru a sărbători împreună Ziua Copilului!
Evenimentul este gratuit și deschis tuturor și, indiferent că participă sau doar privesc, cei mici (și nu numai) vor trăi o experiență memorabilă în universul Minecraft, chiar în inima centrului comercial.