Retail / Horeca — June 5, 2025 at 2:07 pm

Cumpărături online de Ziua Copilului

by

De Ziua Copilului, românii au cheltuit peste 1.000.000 de lei pe jocuri și jucării, potrivit datelor înregistrate în platforma SaaS de automatizare a activităților de eCommerce easySales în intervalul 25 mai – 1 iunie. 

Ciprian Cazacu„Observăm, anul acesta, o evoluție pozitivă ca valoare absolută a sumei alocate pentru cadouri, ca nivel al cheltuielilor înregistrate prin platforma noastră, o creștere generală a numărului de comenzi plasate, dar și o reducere, în medie, a valorii coșului dedicat jocurilor și jucăriilor”, declară Ciprian Cazacu, CEO și cofondator easySales.

Suma totală alocată cadourilor din categoria Jocuri și Jucării a depășit cu 8,9% nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului 2024.

Valoarea medie a comenzii a fost, anul acesta, de 156,7 lei, redusă față de nivelul de 181,8 lei din 2024. În schimb, părinții, rudele și prietenii celor mici au plasat cu 26,4% mai multe comenzi, comparativ cu începutul verii anului trecut.

Mai multe informații sunt disponibile pe www.easy-sales.com pe Facebook și LinkedIn.