Evenimente — August 4, 2025 at 3:25 am

Festivalul Vară Magică continuă la Ateneul Român cu noi concerte excepționale

by

Dorin Ioniță, inițiatorul Festivalului Internațional Vară Magică: „În mijlocul verii, când orașul pare că se goleşte, Ateneul Român devine un punct de întâlnire pentru iubitorii de muzică”

Festivalul Vară Magică, în plină desfășurare în eleganta sala a Ateneului Român, continuă până pe 13 august, oferind publicului o selecție rafinată de lucrări din marele repertoriu clasic și prezențe scenice de prim rang din peisajul muzical românesc.

Programul festivalului continuă cu o serie de serate tematice:

•    6 august – Paganini Magic: o seară dedicată integral sonatelor lui Niccolò Paganini, în interpretarea violonistului Alexandru Tomescu și a chitaristului Dragoș Ilie.
•    13 augustLiviu Prunaru – 50 de ani cu vioara: un concert aniversar ce îl aduce în prim-plan pe celebrul violonist Liviu Prunaru, acompaniat de Orchestra de Cameră Radio, marcând cinci decenii de la începutul parcursului său muzical.

Primele patru concerte ale ediției s-au bucurat de o participare entuziastă, cu sala plină, reconfirmând atașamentul publicului față de acest eveniment estival devenit tradiție.

Imagine1„Ne bucurăm să vedem că publicul revine cu aceeași deschidere de la un concert la altul. În mijlocul verii, când orașul pare că se goleşte, Ateneul Român devine un punct de întâlnire pentru iubitorii de muzică. Vom continua cu aceeași energie și aceeași grijă pentru fiecare seară de festival”, declară Dorin Ioniță, inițiatorul Festivalului.

În fiecare miercuri seară, Festivalul Vară Magică oferă o invitație deschisă tuturor celor care doresc să redescopere frumusețea muzicii clasice în atmosfera unică a Ateneului Român.

Biletele sunt disponibile online pe www.bilete.ro/festivalul-vara-magica și fizic la Casa de Bilete a Festivalului deschisă la Ateneul Român de luni pănă vineri, între 10:00-12:00 si 17:00-19:00.

Pentru mai multe detalii, accesați site-ul festivalului: www.varamagica.ro

Producător: Lanto

Co-producători: Primăria Capitalei, prin Centru pentru Tineret al Municipiului București

Parteneri: Niro Investment Group, Borsec, OSCAR Downstream, Luxten Lighting Company, Aedificia Carpați, CEFK Partners, Voting.ro

Sub egida: Marea Lojă Națională a României

Parteneri media: TVR, TVR Cultural, Radio România Muzical, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, LiterNet.ro, Haute Culture by Biz, Bucureștii Vechi și Noi, Munteanu.ro, Fest.ro.

Concertele următoare ale ediției 2025:

6 august, ora 19:30 – Paganini Magic
Un recital de excepție susținut de Alexandru Tomescu la vioară și Dragoș Ilie la chitară, dedicat integral sonatelor lui Niccolo Paganini – o ocazie rară de a descoperi latura mai puțin cunoscută a marelui virtuoz italian.

13 august, ora 19:30 – Liviu Prunaru – 50 de ani cu vioara
Festivalul se încheie cu un concert aniversar în care violonistul Liviu Prunaru alături de Orchestra de Cameră Radio sărbătorește jumătate de secol de parcurs muzical. Programul include două concerte Vivaldi (ll Favorito și L’amoroso) și Souvenir de Florence de Ceaikovski.