EDUCATIE / JOB — September 15, 2025 at 10:44 am

ASUS organizează o ediție specială ASUS Challenge „EDU Store Edition” pentru liceeni

by

Încep înscrierile la ASUS Challenge „EDU Store Edition”, o nouă competiție ASUS destinată liceenilor din toată țara, cu întrebări de cultură generală și premii în valoare totală de 20.000 de lei.

pressrel_zryyf3m54axpuesarv4i7ee8

ASUS România organizează ediția specială a concursului ASUS Challenge, EDU Store Edition, la care poate participa online orice elev de liceu din România, cu vârsta de minim 16 ani. Competiția este axată pe întrebări de cultură generală, având premii în valoare totală de 20.000 de lei.

Noua inițiativă continuă tradiția ASUS de a susține mediul educațional atât prin furnizarea unui portofoliu de produse și soluții specializate, cât și prin organizarea unor evenimente și competiții destinate tinerilor pasionați de tehnologie. Inițiată în 2022, platforma ASUS Challenge a reunit patru competiții TIC, cea mai recentă derulându-se în primăvara acestui an.

Liceenii se pot înscrie la ASUS Challenge „EDU Store Edition”, în mod direct și individual, folosindu-și contul de utilizator ASUS (existent sau nou creat) pentru completarea și transmiterea formularului de participare disponibil AICI. Data limită de înscriere este 26 septembrie.

Pe 25 septembrie, ASUS va organiza un workshop online în cadrul căruia va prezenta și testa mecanismul de desfășurare a concursului pe platforma Kahoot!. Cu acest prilej, participanții înscriși se pot acomoda cu formatul competiției.

Concursul propriu-zis se va desfășura în ziua de 29 septembrie. Chestionarul Kahoot! va cuprinde o serie de întrebări de cultură generală (la nivelul clasei a IX-a), plus trei întrebări referitoare la oferta educațională ASUS. Concurenții se pot pregăti consultând Magazinul Educațional ASUS, parte din programul ASUS dedicat elevilor, studenților și angajaților din învățământ.

Cei 30 de câștigători vor fi anunțați imediat după finalizarea probei online. Ierarhizați după punctajul obținut la chestionarul Kahoot!, aceștia vor primi premii sub forma unor vouchere valabile în ASUS eShop cu următoarele valori:
– Locul 1: voucher în valoare de 3.000 de lei
– Locul 2: voucher în valoare de 2.200 de lei
– Locul 3: voucher în valoare de 1.800 de lei
– Locurile 4-10: câte un voucher în valoare de 1.000 de lei
– Locurile 11-30: câte un voucher în valoare de 300 de lei

Voucherele vor putea fi utilizate la achiziția oricărui produs sau serviciu din ASUS eShop, în limita stocului, având o valabilitate până pe 20 octombrie 2025.

Toți elevii înscriși care vor participa la concursul Kahoot și vor răspunde corect la cel puțin o întrebare vor primi câte o diplomă de participare, ce va fi transmisă la adresa de email utilizată la înscriere, în termen de 1 lună de la încheierea concursului.


*Dacă un voucher acordat nu este folosit (fie în totalitate, fie parțial) până la această dată, suma rămasă neutilizată nu poate fi returnată. Perioada de valabilitate a voucherelor nu poate fi extinsă. Voucherele nu pot fi preschimbate în bani, schimbate sau răscumpărate.