Evenimente — September 22, 2025 at 12:02 pm

Gaming Fest revine la Sun Plaza pe 27-28 septembrie cu Fortnite și EA FC 26

by

Gaming Fest, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale toamnei la Sun Plaza, va avea loc în weekendul 27 – 28 septembrie 2025.

Amatorii de jocuri video sunt invitați să se înscrie în competiții intense Fortnite și EA FC 26, cu premii substanțiale constând în vouchere de cumpărături în Sun Plaza de până la 4.000 de lei. Gamerii participanți vor avea ocazia să își testeze abilitățile și să îi întâlnească pe unii dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut din România, precum S1KE, Reddysh și Tudor Buțan.

„Ne bucurăm să aducem din nou la Sun Plaza energia și pasiunea comunității de gameri. Gaming Fest este mai mult decât o competiție – este o experiență care îmbină competiția, socializarea și spectacolul, în mijlocul unuia dintre cele mai vibrante centre comerciale din București”, au declarat reprezentanții Sun Plaza.

La competiții se pot înscrie persoane cu vârsta de peste 8 ani, în limita a 256 de participanți pentru Fortnite și 128 de participanți pentru EA FC 26. Înscrierile se vor desfășura în zilele evenimentului, între orele 10:00 – 13:00, direct în zona dedicată turneelor, în ordinea sosirii și în limita locurilor disponibile. Participanții trebuie să dețină un cont valid pe platformele Fortnite și EA FC 26.

Atmosfera va fi completată de un comentator care va însoți în direct desfășurarea meciurilor, transmise live pe Facebook, Instagram, Tik Tok și YouTube Sun Plaza și difuzate simultan pe două ecrane plasate în zona competiției.

Regulamentul competițiilor Gaming Fest este disponibil pe site-ul www.sun-plaza.ro și la Biroul Info Desk din centrul comercial Sun Plaza. Iată programul complet al celor 2 zile Gaming Fest:

vizual2

27 septembrie – Fortnite
•    10:00 – 13:00 – Înscriere participanți
•    11:00 – 12:30 – Meet & Greet cu S1KE
•    12:30 – 13:00 – Showmatch: S1KE + Reddysh
•    13:00 – 14:00 – Meet & Greet cu Reddysh
•    13:00 – 19:00 – Concurs Fortnite (1v1 PvP, format non-build pe PC)
•    15:00 – 16:00 – Pauză competițională

vizual1

28 septembrie – EA FC 26
•    10:00 – 13:00 – Înscriere participanți
•    11:00 – 13:00 – Meet & Greet cu Tudor Buțan
•    13:00 – 19:00 – Concurs EA FC 26 (1v1 pe PC-uri, sistem eliminatoriu)