EDUCATIE / JOB — October 8, 2025 at 11:23 am

Mai puțin de un an până la transparentizarea pieței salariilor

by

62% dintre angajatorii participanți la cel mai recent sondaj derulat de eJobs România au declarat ca nu sunt pregătiți pentru momentul în care piața salariilor va fi transparentizată în sensul publicării salariilor oferite în anunțurile de angajare.

businessman using big magnifying glass for job recruitment, Job Vacancy vector, job hiring illustrationAceștia nu au început încă procesul de implementare și adaptare la noua directivă, care, potrivit Comisiei Europene, va fi pusă în aplicare începând cu a doua jumătate a anului viitor. Asta în timp ce 22% se simt parțial pregătiți, au început să analizeze impactul și să facă planuri, iar 16% sunt foarte pregătiți și au deja o politică de transparentizare a salariilor pe care o aplică în procesul de angajare.

La întrebarea despre cum se raportează compania din care fac parte la transparența salarială în momentul postării de noi joburi disponibile, 34% au răspuns că publică salariul pentru majoritatea pozițiilor noi, 10% fac acest lucru doar pentru pozițiile entry level, în timp ce 56% nu îl afișează deloc.

41,7% recunosc că se tem de faptul că o astfel de abordare transparentă ar putea genera potențiale nemulțumiri ale angajaților actuali cu privire la diferențele dintre salariile pe care le primesc și cele care sunt oferite candidaților pentru pozițiile vacante. 21% consideră că aceste informații trebuie să rămână confidențiale, iar 14,6% cred că publicarea salariilor va duce la o gestionare mai anevoioasă a negocierilor salariale cu noii candidați.