Servicii Profesionale — November 12, 2025 at 5:14 pm

Agenția de comunicare LinkedPR Connections, prezentă la GoTech World 2025

by

LinkedPR Connections, agenție de marketing specializată în PR, new media și LinkedIn pentru CEO, fondatori și experți din România și țările CEE, este prezentă la GoTech World 2025, eveniment B2B dedicat inovației tehnologice, organizat la Romexpo, Pavilionul B1.

English version

Claudiu Vrinceanu Foto LinkedPR Connections

Standul LinkedPR Connections este un punct de întâlnire pentru experți, CEO, antreprenori și companii interesate de soluții și tactici pentru apariții în media și pe LinkedIn, prin conținut creativ pe platformele digitale, cu scopul de a atrage atenția potrivită și de a crește vânzările.

Participarea LinkedPR Connections la GoTech World 2025 subliniază angajamentul companiei de a contribui la dialogul despre viitorul comunicării B2B în România, cu accent pe media relations și LinkedIn marketing.

Pachete oferite participanților

LinkedPR Connections, agenție de PR B2B axată pe comunicarea prin LinkedIn, a oferit participanților la târg, în cadrul concursului organizat de GoTech World, trei pachete de PR digital B2B 1:1, valabile timp de o lună (decembrie 2025 sau ianuarie 2026), la alegere:

(1) PR Digital B2B, cu focus pe media și LinkedIn
(2) LinkedIn Thought Leadership: de la Content la Outreach
(3) Personal Branding pentru CEO, fondatori sau experți

„Tot mai mulți CEO, experți și fondatori din România aleg să transforme New Media și LinkedIn într-un motor de creștere, cu ajutorul unui sistem personalizat de consultanță. Ni s-a confirmat la GoTech World că, la nivel de percepție, LinkedIn a devenit o platformă de creare de conținut. Pe paginile personale ale oamenilor de business, LinkedIn ajută la creșterea notorietății și la atragerea de potențiali clienți. Consider că LinkedIn este cea mai bună platformă complementară PR-ului clasic, pentru că te ajută, ca profesionist, să creezi și să distribui conținut valoros”, a declarat Claudiu Vrînceanu, fondator LinkedPR Connections și expert LinkedIn.

Cele mai căutate servicii la GoTech World

Cel mai solicitat serviciu al agenției LinkedPR Connections la GoTech World a fost consultanța în media relations. În același timp, interesul este în creștere pentru proiectele de Employee Advocacy (EA), prin care companiile din România își implică angajații cheie, obținând beneficii în zona de employer branding, marketing și vânzări.

Employee Advocacy este o strategie de marketing și HR care valorifică rețeaua personală și profesională a angajaților-cheie pentru a promova brandul, produsele și serviciile organizației.

Prin implicarea angajaților în distribuirea conținutului despre companie, organizațiile își pot crește vizibilitatea și consolidarea imaginii de brand.

Beneficiile tacticilor de Employee Advocacy includ:

• creșterea vizibilității brandului corporate;
• îmbunătățirea brandului de angajator;
• implicarea activă a angajaților-cheie;
• marketing eficient și autentic.

Pe locul trei în topul serviciilor oferite de LinkedPR Connections se află zona de Thought Leadership PR pe LinkedIn.

StandLinkedPRFocus pe educație și social selling

O piață nouă și mare nu înseamnă automat cerere sau acces facil. Antreprenorii români sunt încurajați să se concentreze pe social selling  – vânzarea prin intermediul platformelor sociale B2B – și pe demand creation, nu doar pe lead generation.

„E important ca antreprenorii să se concentreze pe educarea audienței țintă, pe cei 95% care vor cumpăra serviciile sau produsele pe termen mediu și lung (Demand Creation), și nu doar pe cei 5% care sunt gata să cumpere acum (Lead Generation). O oportunitate reală este ca managerii români să investească în Thought Leadership PR, în activități de social selling pe LinkedIn și în propriile podcasturi, care îi ajută să se poziționeze ca experți validați în industria lor”, a adăugat Claudiu Vrînceanu, expert PR și LinkedIn.


Despre Thought Leadership

Thought Leadership reprezintă o strategie de marketing și creare de conținut care te ajută să te poziționezi ca expert validat în industria ta,  oferind idei originale, perspective noi și răspunsuri concrete la întrebările publicului-țintă.

Pe scurt, un lider de gândire (thought leader) este o autoritate într-o nișă de la care potențialii clienți, partenerii și stakeholderii caută sfaturi, repere și direcții strategice.

Companiile conștientizează tot mai mult potențialul implicării angajaților-cheie în programe de Thought Leadership PR, iar LinkedIn este platforma principală unde managerii pot obține rezultate concrete în vânzări, HR, PR, marketing și parteneriate.


Despre LinkedPR Connections

LinkedPR Connections este o agenție de marketing specializată în PR, new media și LinkedIn, cu o experiență de 9 ani. Agenția lucrează cu CEO, fondatori și experți din România și țările CEE, ajutând companiile să își transforme reputația online și să își crească vizibilitatea în era AI.

LinkedPR Connections pune accent pe apariții în media, prezență strategică pe LinkedIn și conținut creativ digital, astfel încât brandurile să atragă atenția potrivită și să își crească vânzările.