Evenimente — December 4, 2025 at 5:46 pm

București devine robo-capitala Europei în 2026!

by

Astăzi, 4 decembrie 2025, la Tallinn, Estonia, a fost anunțat oficial că European Robotics Week (ERW) – unul dintre cele mai importante evenimente dedicate promovării roboticii pentru publicul larg – va avea loc anul viitor în capitala României. Ediția din 2026 va transforma Bucureștiul într-un veritabil hub european al tehnologiei, aducând roboți, experți, cercetători, companii și mii de vizitatori mai aproape de inovațiile care modelează viitorul.

ERW 2026

Organizarea ediției 2026 a fost câștigată de Bucharest Robots, după succesul major înregistrat în 2019, când România a găzduit Forumul European al Roboticii — un eveniment dedicat industriei, cercetării și mediului academic. De această dată însă, ERW 2026 are un format orientat către publicul larg, cu accent pe educație, interacțiune directă și acces la tehnologiile emergente.

Scopul principal este de a aduce roboții mai aproape de oameni, de a demistifica tehnologia și de a stimula interesul pentru știință, inovație și profesiile viitorului.

Ediția de la București este organizată cu sprijinul unor parteneri puternici din ecosistemul tehnologic și educațional: Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, Transilvania IT, CityInnoHub, CITI Cluster și numeroși alți parteneri instituționali și privați care vor contribui la realizarea unei săptămâni a roboticii la standarde europene.

Ana Maria StancuPe parcursul evenimentului, publicul va avea acces la demonstrații live, expoziții de roboți, competiții educaționale, workshop-uri pentru copii și adulți, dezbateri despre impactul tehnologiei și sesiuni interactive cu experți din Europa.

„European Robotics Week 2026 promite să devină unul dintre cele mai mari evenimente tech ale anului în România, reconfirmând poziția țării noastre pe harta europeană a inovației”, a declarat Ana-Maria Stancu, CEO Bucharest Robots și fondatoare RoboHub.

Pentru informații suplimentare sau solicitări media, ne puteți contacta la: robot@bucharestrobots.ro.