Philips Dynalite devine oficial Signify Dynalite, aliniindu-se astfel portofoliului global Signify și consolidând poziționarea în zona sistemelor inteligente de iluminat și control al spațiilor. Rebrandingul marchează un nou capitol pentru platformă, care rămâne aceeași din punct de vedere tehnologic, dar vine cu o serie de extinderi și actualizări importante în 2026.
Odată cu această schimbare de brand, Signify Dynalite anunță și mai multe lansări majore:
• o suită software actualizată (Pro Workflow), cu interfață nouă și funcționalități optimizate;
• integrarea Matter pentru aplicații rezidențiale și compatibilitate extinsă cu ecosistemele smart home;
• aplicația mobilă „Dynalite Switch”, cu acces local și remote prin cloud;
• un nou portal unificat pentru parteneri (My.Dynalite), cu instrumente bazate pe inteligență artificială – Dynalite Assist – și noul Design Studio pentru personalizarea interfețelor.



























