Studii — February 7, 2016 at 6:29 pm

Soluțiile HR de tip cloud principala alternativă la cele tradiționale

by

hr2Potrivit unui studiu SAP România, una din trei companii de pe piața locală consideră soluțiile HR de tip cloud principala alternativă la cele tradiționale.

În prezent, companiile se confruntă cu cel mai divers mediu de lucru din istorie, în condițiile în care cinci generații lucrează acum împreună, fiecare dintre acestea având abilități, niveluri de experiență, obiceiuri de muncă și bagaje culturale diferite. De asemenea, majoritatea angajaților sunt familiarizați cu tehnologia, adoptând din mers instrumente care le simplifică munca și le îmbunătățesc nivelul de colaborare. În plus, tot mai multe persoane încep să lucreze ca liber profesioniști și contractori pe termen lung.

La nivelul regiunii EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa), SAP a atins pragul de 1.000 de clienți pentru soluțiile software de gestiune a resurselor umane în cloud SuccessFactors HCM (Human Capital Management).

Toate acestea reprezintă o oportunitate majoră pentru creșterea productivității, dezvoltarea talentelor și implicarea angajaților. Organizațiile au început să valorifice această oportunitate, implementarea de soluții software de gestiune a resurselor umane construite pentru a facilita interacțiunea cu noile generații de angajați fiind un pas important în această direcție.

În ceea ce privește companiile din România, un studiu recent realizat de SAP România în parteneriat cu revista HR Manager arată că, în comparație cu anii precedenți, există un interes mult mai mare pentru tehnologiile de tip cloud în domeniul HR. Potrivit studiului, 35% dintre companii consideră că soluțiile în cloud pentru gestiunea resurselor umane reprezintă principala alternativă la cele tradiționale, în timp ce doar 5% nu ar utiliza acest tip de soluții.

„Până acum câțiva ani, utilizarea unor instrumente software pentru resursele umane a fost percepută în România ca fiind opțională sau redusă la funcționalități de bază, precum salarizarea sau evaluarea unor indicatori de performanță. Însă în condițiile în care performanța și capabilitățile angajaților se conturează din ce în ce mai mult a fi unul dintre principalele avantaje competitive ale unei companii românești pe o piață globală, implementarea unor soluții avansate și mature pentru coordonarea forței de muncă devine un obiectiv strategic și cu impact major asupra performantelor companiei. Este nevoie de soluții care permit atragerea și recrutarea celor mai buni candidați, evaluarea obiectivă a capabilităților și performanțelor, instruirea și dezvoltarea lor în cadrul companiei, precum și planificarea drumului în carieră,” a declarat Dragoș Petrea, SAP Channel Lead pentru regiunea Europei de Sud-Est.