EDUCATIE — May 31, 2016 at 2:51 pm

Amadeus – peste 15 ani de colaborare cu Academia de Studii Economice (ASE)

by

amadeusColaborarea dintre Facultatea de Business și Turism, din cadrul ASE, a început în anul 2000. Pe parcursul celor peste 15 ani de activitate, un număr impresionant de studenți și masteranzi au parcurs cursurile Amadeus, o parte dintre ei obținând certificarea internațională pentru soluțiile Amadeus.

Ținând cont de interesul său de a se alinia cerințelor pieței muncii și ale unui învățământ superior de calitate, Facultatea de Business și Turism are la activ unul dintre cele mai îndelungate parteneriate cu mediul privat.

Parteneriatul Amadeus cu mediul academic din România datează din anul 2000, programul de pregătire profesională și certificări Amadeus fiind parcurs de un număr impresionant de studenți și masteranzi ai Academiei de Studii Economice din București.

„Studenții și masteranzii Academiei de Studii Economice din București au avantajul de a susține cursul Amadeus gratuit, în cadrul programului de master. După finalizarea cursului, studenții au opțiunea de a susține examenul de certificare Amadeus. Certificarea Amadeus este foarte valoroasă, fiind recunoscută la nivel internațional, iar absolvenții pot profesa ca agent de ticketing în orice companie de profil de pretutindeni.”, a declarat Conf. Univ. Dr. Remus Hornoiu, din cadrul Facultății de Business si Turism – Academia de Studii Economice din București.

“Obținând această certificare și competențele practice aferente, absolvenții se integrează mult mai rapid pe piața muncii, având mai multe oportunități profesionale. De asemenea, firmele din domeniu apreciază aceste competențe pe care le dețin noii angajați. Astfel, angajatorii pot realiza economii importante în ceea ce privește instruirea personalului, orientând aceste resurse spre dezvoltarea de noi produse și inovare în organizație.” a completat Conferențiar Universitar Dr. Remus Hornoiu.

,,În cei peste 15 ani de colaborare, sute de studenti si masteranzi au parcurs acest curs, iar o parte dintre ei au obținut certificarea internațională Amadeus. Prin colaborarea cu instituții de învățământ reprezentative (avem colaborări cu Specializările de Turism de la Facultățile din cadrul Academiei de Studii Economice din București, Universității Alexandru Ioan Cuza și Universității din București), obiectivul nostru este de a oferi studenților cunoștințele și resursele de care au nevoie pentru a satisface nevoile unei industrii de călătorii aflată în continuă transformare.” – Robert Komartin, General Manager – Amadeus România.

E-learningAmadeus a oferit Academiei de Studii Economice din București accesul la platforma e-Learning, ce este utilizată în cadrul cursului dedicat funcționalităților de bază ale sistemului Amadeus. Amadeus e-Learning reprezintă soluția ideală de instruire online, adresându-se unui mare număr de utilizatori, precum:

• consultanților de ticketing care nu au experiență în utilizarea sistemului Amadeus;

• candidaților pentru postul de consultant de ticketing într-o agenție de turism sau companie aeriană;

• consultanților de ticketing care au experiență în utilizarea altui sistem de rezervări și vor să se inițieze în sistemul Amadeus, sau doresc să se specializeze în utilizarea celor mai noi funcționalități ale sistemului Amadeus;

• studenților și masteranzilor de la programele de turism pentru învățarea funcționalităților sistemului.