Securitate — July 24, 2018 at 1:06 pm

Cum protejăm ușor căile de acces

by

OPTEX SL-TNRCompania OPTEX, lider mondial în dezvoltarea de soluții de detecție, anunță disponibilitatea în România a senzorului SL-200TNR. Dedicat protejării căilor de acces, zonelor deschise sau perimetrelor de mici dimensiuni, senzorul emite un fascicul activ pe o distanță maximă de 30m, alimentarea realizându-se prin intermediul unor baterii încorporate.

Caracteristică unică: Sniper View Finder

Noile lentile ale senzorului Optex au un nivel ridicat de vizibilitate, pentru un aliniament optic facil. Astfel, chiar dacă soluția urmează să se instaleze pe distanțe mai lungi, este posibilă o instalare optimă care să genereze rezultate stabile într-un timp redus. Acest proces implică o singură persoană ce are la dispoziție și două sisteme de asistare, unul vizual și unul auditiv.

Controlul puterii

Pentru a reduce puterea generată de cele două raze IR, atunci când senzorul este folosit pentru a securiza spații de mici dimensiuni, utilizatorii pot să activeze funcția A.T.P.C (Auto Transmit Power Control). Aceasta ajustează în mod automat puterea senzorului, păstrând însă un nivel maxim de performanță și crescând autonomia bateriilor. Sistemul reduce de asemenea numărul alarmelor false cauzate de ceață, înghet, sau păsări.

2Fără alimentare externă

Senzorul a fost proiectat pentru a fi alimentat cu baterii cu lithium tip D, dar este compatibil și cu modele CR123, datorită suportului opțional CRH-5. Două baterii tip D, încorporate în receptor și în transmițător, pot asigura o autonomie de până la cinci ani. Procesul de înlocuire al bateriilor se realizează facil și simplu, locașul aflându-se în partea din față a fasciculului.

Sistem de protecție hibrid

Pentru scenariile de securitate în care receptorul este amplasat aproape de principala sursă de alimentare, dar transmițătorul se află într-o zonă în care este necesară o conexiune wireless, se poate folosi un convertor PCU-5.

3