Securitate — May 28, 2019 at 11:26 am

Topul țărilor cu cel mai mare număr de servere C&C folosite pentru atacuri DDoS

by

În primul trimestru din 2019, numărul de atacuri DDoS a crescut cu 84%, comparativ cu T4 2018. A fost o creștere remarcabilă în special a numărului de atacuri care au durat peste o oră, precum și a duratei medii a acestui tip de atacuri. Cifrele din raportul Kaspersky Lab DDoS Q1 2019 arată că infractorii s-au concentrat pe atacuri mai lungi. România apare în Top 10 țări cu cel mare număr de servere de comandă și control pentru botnet-uri folosite în atacuri DDoS – pe locul 9, cu un procent de 2,89.

Anul trecut numărul de atacuri DDoS a scăzut continuu, determinându-i pe experții Kaspersky Lab să presupună că infractorii cibernetici care au derulat atacuri DDoS pentru a obține câștiguri financiare și-au transferat atenția către alte surse de venit (cum ar fi criptomonedele). Cu toate acestea, statisticile din primul trimestru al anului contrazic această tendință și arată că numărul de atacuri DDoS blocate de Kaspersky DDoS Protection a crescut cu un uluitor 84%, comparativ cu T4 2018. Această cifră ar putea indica faptul că astfel de atacuri au fost cerute în continuare, chiar dacă nu au mai putut fi accesate, atunci când o serie de market-uri DDoS populare au fost închise. Odată ce au fost lansate noi site-uri care închiriază servicii DDoS, numărul atacurilor a crescut din nou.

Distributia serverelor C&C DDoS pe tara T1 2019Cea mai vizibilă zonă de creștere poate fi observată în categoria atacurilor DDoS cu durata de peste o oră. Cantitatea acestora s-a dublat, iar durata medie a crescut cu 487%. Aceste statistici confirmă ipoteza Kaspersky Lab că hackerii își perfecționează tehnicile și reușesc să lanseze atacuri de durată mai mare, care sunt mai greu de organizat.

„Piața de atacuri DDoS se schimbă”, declară Alexey Kiselev, Business Development Manager în echipa Kaspersky DDoS Protection. „Noile servicii DDoS par să le fi înlocuit pe cele stopate de organizațiile de aplicare a legii. Pe măsură ce organizațiile implementează măsuri elementare de protecție, infractorii le vizează cu atacuri de mare durată. Este greu de spus dacă numărul atacurilor va continua să crească, dar complexitatea lor nu dă niciun semn de recul. Recomandăm organizațiilor să se pregătească temeinic, pentru a face față unor atacuri DDoS complexe.”

Kaspersky Lab recomandă organizațiilor să urmeze acești pași pentru a se proteja de atacuri DDoS:

  • Asigurați-vă că resursele web și IT pot face față unui trafic mare
  • Folosiți soluții specializate pentru a protecția organizațiilor împotriva atacurilor. De exemplu, Kaspersky DDoS Protection protejează împotriva oricăror tipuri de atacuri DDoS, indiferent de complexitatea, forța sau durata lor.

Citește și:

Atacurile DDoS care afecteaza organizatiile sunt în crestere

Atacurile DDoS realizate accidental, există

Comerţul electronic sub ameninţarea atacurilor DDoS