Mobilitate — September 30, 2019 at 11:07 am

Mobilitatea ajunge la palier

by

Conform celor mai noi cifre publicate de Gartner privind piaţa dispozitivelor mobile, vânzările de telefoane mobile nu se mai află pe o traiectorie ascendentă. Conform Gartner, în lume sunt folosite acum peste cinci miliarde de terminale mobile, însă după mai mulţi ani de creştere constantă, piaţa globală de telefoane inteligente a ajuns la un nivel de palier. Mai mult, vânzările de telefoane inteligente vor scădea cu 3,2% în 2019, ceea ce înseamnă cea mai mare scădere din istoria acestei categorii de dispozitive.

Mobilitate
Foto: iStock

Motivul principal al acestei situaţii rezidă în faptul că elementele definitorii şi calitatea terminalelor inteligente bazate pe iOS şi Android s-au îmbunătăţit semnificativ şi au ajuns la un nivel în care utilizatorii socotesc valoarea echipamentului achiziţionat într-un orizont de timp mai mare de doi ani. De fapt, consumatorii au ajuns la un prag legat de noi tehnologii şi noi aplicaţii. Asta înseamnă că, în afara cazului că dispozitivele furnizează utilitate, eficienţă şi experienţe noi cu adevărat semnificative, utilizatorii nu mai simt nevoia să-şi actualizeze terminalele.

În acest context, Gartner susţine că speranţele de continuare a creşterii pieţei ar putea veni doar de la tehnologia 5G. Chiar dacă 5G este disponibilă în multe ţări, mai puţin de jumătate din furnizorii de servicii de comunicaţii la nivel global vor avea disponibilă o reţea comercială 5G în următorii cinci ani. Gartner prevede că procentajul terminalelor capabile de 5G va creşte de la 10% în 2020 la 56% în 2023. Asta în condiţiile în care furnizorii de terminale mobile subliniază caracteristici de performanţă 5G precum vitezele mai mari, disponibilitatea mai bună a serviciului şi securitatea îmbunătăţită.

Astfel de elemente ar trebui să antreneze o creştere pe viitor a pieţei de telefoane inteligente. Conform Gartner, graţie adopţiilor timpurii de 5G în 2020, această piaţă ar putea creşte anul viitor cu 2,9%. Reversul medaliei va fi acela că până în 2023 s-ar putea să existe cu până la 10 milioane PC-uri de tip consumer mai puţine pe piaţă. Conform firmei de analiză, livrările globale de PC-uri vor totaliza 256 milioane unităţi şi vor cunoaşte o scădere de 1,5% în 2019 faţă de 2018.

Scăderea totală a pieţei de PC-uri va ajunge la aproape 10% în 2019, ceea ce va însemna că PC-urile vor ajunge să deţină o cotă totală mai mică de 40% în totalul dispozitivelor şi echipamentelor IT. Iar după ce organizaţiile vor migra de la Windows 7 la Windows 10, estimarea firmei de analiză arată o scădere a cererii de PC-uri pentru business de 3,9%.