Studii — May 4, 2023 at 2:42 pm

BCG: Liderii din Europa și din lume își mențin viziunea optimistă, dar prudentă, privind performanța companiilor lor în 2023

by

72% dintre directorii executivi din Europa sunt optimiști cu privire la viitor, față de 83% din America de Nord și de 79% din Asia. Însă, în contextul creșterii dobânzilor, instabilității financiare, tensiunilor geopolitice și riscurilor unei noi recesiuni, directorii executivi din Europa sunt semnificativ mai puțin încrezători în performanța companiilor în 2023, în comparație cu liderii executivi din alte regiuni ale lumii.

Pic 1Aceasta este una dintre concluziile importante ale raportului Boston Consulting Group (BCG), intitulat „The CEO Outlook: Caution, Optimism, and Navigating the Road Ahead”. Raportul se bazează pe sondarea a 759 de directori executivi globali din industrii diverse, dintre care peste 200 sunt din Europa, și în care aceștia își expun așteptările privind performanțele companiei pe care o conduc, provocările principale cu care se confruntă, precum și modul în care își stabilesc prioritățile strategice în această perioadă de incertitudine.

Câteva concluzii cheie ale raportului:

• Clima și sustenabilitatea sunt cele mai populare zone de investiții pentru executivii din Europa, respectiv 55%, comparativ cu 41% în America de Nord și 45% în Asia.
• Liderii din Europa au fost, de asemenea, singurul grup care au identificat angajamentele privind clima și sustenabilitatea ca fiind o oportunitate prioritară în 2023, în timp ce transformarea digitală/tehnologică/AI a fost prima alegere a executivilor din America de Nord și Asia.
• Pentru a controla costurile, un număr mai mare de lideri din Europa intenționează să reproiecteze procesele sau modelele lor de operare, respectiv 58% față de 51% în America de Nord și Asia.
• 1% dintre directori la nivel global au identificat finanțarea și volatilitatea pieței de capital ca fiind unul dintre riscurile în 2023, ceea ce îi face mai puțin pregătiți pentru provocările financiare viitoare.
• În America de Nord, Europa și Asia, 73% dintre respondenți se așteaptă ca incertitudinea macroeconomică să fie o provocare cheie pentru companiile lor în 2023.
• Disponibilizările nu sunt o prioritate pentru liderii din Europa. 7% le identifică ca o acțiune prioritară pentru 2023, comparativ cu 12% în America de Nord.
• Europa investește cel mai puțin în creștere, 20% dintre directori executivi spunând că nu iau nicio măsură. Asia este cea mai bine poziționată, aproape 10% dintre companiile de acolo spun că iau șapte sau mai multe acțiuni de creștere, inclusiv fuziuni și inovații tehnologice.

Conform sondajului, doar jumătate dintre executivi se așteaptă la șocuri economice globale în 2023. Cu toate acestea, falimentul recent al Silicon Valley Bank și al altora arată cât de dificil este pentru directori să anticipeze viitorul, chiar și pe
termen scurt. Prin urmare, este esențial pentru lideri să continue să consolideze eforturile de reducere a costurilor și să construiască reziliență, stimulând în același timp creșterea pe termen lung.

Cercetarea arată, de asemenea, că și în acest mediu plin de provocări, liderii executivi înțeleg că trebuie să continue să investească pentru a concura și a-și consolida poziția în piață. Modul în care vor alege să se poziționeze va determina care dintre companii vor reuși odată ce norii de furtună vor trece.

Raportul integral poate fi descărcat aici.