Analiza — February 1, 2024 at 5:12 pm

Boston Consulting Group: Lecții de strategie de la Taylor Swift

by

Succesul lui Taylor Swift oferă numeroase învățăminte care pot fi valoroase și pentru afacerile tradiționale, în crearea unor avantaje durabile prin exploatarea noilor tehnologii, canalelor și structurilor de putere, a constatat institutul de cercetare Bruce Henderson Institute al Boston Consulting Group (BCG) într-o analiză recentă.

Taylor SwiftTaylor Swift este cel mai mare star pop din lume: la doar 34 de ani, este unul dintre cei mai bine vânduți muzicieni din toate timpurile. Anul trecut, a fost cel mai ascultat artist pe Spotify și Apple Music, iar TIME a numit-o Persoana Anului în 2023. Influența ei depășește lumea muzicii pop: ea joacă un rol semnificativ și în economia americană, actualul său turneu urmând să ofere acesteia un impuls de 5,7 miliarde de dolari, conform estimărilor.

Succesul lui Swift nu este un doar trend trecător, ea fiind la vârf de peste un deceniu. Este artistul care a încasat cei mai mulți bani în 2012 – anul în care a ajuns pentru prima dată pe locul întâi, în topul Billboard Hot 100. Începând de atunci a lansat hituri de top, în fiecare an, câștigând zeci de premii Grammy.

Fenomenul Swift are loc loc într-un moment de schimbări profunde în lumea afacerilor și în special în industria muzicală. Democratizarea producției muzicale înseamnă, de exemplu, că un contract cu o casă de discuri și accesul la timpul de studio nu mai sunt neapărat obligatorii. Așa cum amintește institutul de cercetare al BCG, albumul de debut, câștigător al unui premiu Grammy obținut de Billie Eilish, a fost înregistrat în camera fratelui său, cu software și echipamente care au costat mai puțin de 3000 de dolari.

Democratizarea simultană a distribuției muzicale și a consumului înseamnă că un buget mare de marketing nu mai este obligatoriu pentru a avea succes, așa cum a demonstart rapperul Lil Nas X , lansând, pe când era complet necunoscut single-ul său “Old Town Road”, care a devenit popular pe TikTok , devenind primul său hit Billboard Hot 100.

Asemenea exemple arată cum vechile bariere de intrare în piața muzicală se prăbușesc, făcând competiția mai fragmentată, mai dinamică și mai acută ca niciodată, agilitatea și creativitatea devenind esențiale pentru a profita de noile modele de afaceri.

Ce o face pe Swift specială și cum reușește să rămână constant in vârf?

Cu siguranță nu doar pentru faptul că este o cântăreață și compozitoare talentată și de succes, adesea imitată sau copiată din motive comerciale, de către alți artiști. Taylor Swift este recunoscută și ca una dintre cele mai pricepute femei de afaceri, atât de către colegii ei, ca și de către Elon Musk, cel mai bogat om din lume. Aceași confirmare este dată si de analiza BCG Bruce Henderson Institute, care susține ideea că succesul lui Swift a fost posibil datorită simțului ei ager pentru strategie în afaceri.

Cei trei pași esențiali ai successului lui Taylor Swift:

I – Crearea de conexiuni emoționale în lumea digitală

De la începutul carierei sale, Swift a lucrat din greu pentru a se conecta online cu fanii ei de pretutindeni. Construirea unei baze active și dedicate fanilor, mai întâi pe Myspace și Tumblr, și ulterior pe Instagram și TikTok, i-a permis să stabilească o legătură directă cu urmăritorii săi. Adesea apreciază, comentează și repostează conținutul fanilor. Comunicarea lui Swift este personală și relatabilă, la fel ca și melodiile și albumele ei. Este cunoscută pentru că își susține fanii, alegând chiar personal pe unii dintre ei pentru a participa  la sesiunile de ascultare închise publicului, înaintea lansărilor. Prin lăsarea de “indicii” în postările sale despre următoarele ei mișcări, pe care fanii trebuie să le descifreze, creează entuziasm, anticipare și angajament repetat.

Strategia digitală de comunicare a lui Swift a pus bazele unei comunități mari și loiale. Este cea mai apreciată celebritate per postare (cu o medie de 7,8 milioane de aprecieri) pe Instagram, având o influență semnificativă în lumea digitală. După ce Swift i-a îndemnat pe urmăritorii săi să voteze, platforma Vote.org a înregistrat o creștere de 1266% în înregistrările de vot, într-o singura oră. Din perspectivă strategică, conexiunea emoțională directă pe care a creat-o cu fanii ei, care o simt că fiind  “una dintre ei”, este crucială pentru menținerea acestui avantaj față de potențialii săi rivali.

II – Autoadministrarea

Swift este cunoscută pentru faptul ca iși administrează propria afacere, ceea ce constituie un exemplu unic în era digitală. Spargând modelele tradiționale ale industriei muzicale, Swift și-a recâștigat controlul asupra drepturilor sale muzicale prin reînregistrarea primelor șase albume, generând interes mediatic considerabil și permițând apariția “versiunilor Taylor”, pe platformele de streaming.

Swift nu depinde de manageri sau agenți externi: activitatea ei este gestionată de o echipă mică, iar filmul recentului său concert a fost lansat chiar de ea. Prin controlul direct asupra producției și distribuției creațiilor sale, ea nu doar ca maximizează retenția valorii, ci are și capacitatea de a reacționa rapid la schimbările pieței.

III – Reinventarea continuă

Mulți artiști încep să piardă din relevanță atunci când nu mai țin pasul cu gusturile și tendințele. Cu toate acestea, Swift a reușit să se reinventeze în mod constant și să creeze noi trenduri.

Și-a reinventat în mod repetat concerte, stabilind un nou standard pentru industrie: turneul său mondial actual este un eveniment cultural amplu, care îi poartă pe spectatori printr-o călătorie muzicală de peste 3,5 ore, cuprinzând 17 ani de carieră. Spectacolul include peste 40 de melodii, dar fiecare concert are și un bloc-surpriză, cu câteva melodii specifice concertului, care fac experiența memorabilă, distinctă, și au potențial mare de a fi distribute pe rețelele sociale.

Strategia este o artă aplicată, iar Taylor Swift ilustrează bine această întrepătrundere dintre artă și strategie. Lecțiile strategice oferite de istoria ei de succes ar putea servi drept exemplu pentru orice afacere.