Lansarea HONOR Magic V5 a stârnit un interes major în rândul consumatorilor români și a evidențiat apetitul tot mai mare pentru dispozitive pliabile care combină tehnologia de ultimă generație atât la nivel hardware, cât și software cu inteligență artificială.
Primele trei săptămâni ale HONOR Magic V5 au înregistrat o creștere de 53% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în cazul modelului anterior, HONOR Magic V3. Această performanță contribuie la atingerea unui nou record zilnic de vânzări pentru HONOR România, pe piața totală de smartphone-uri din România, pentru anul în curs.
„Rezultatele inițiale arată că publicul român răspunde rapid inovației și că este dornic să adopte tehnologiile de ultimă generație oferite de dispozitivele pliabile. HONOR Magic V5 nu este doar un smartphone, ci un ecosistem inteligent care redefinește experiența de utilizare pentru consumatorii români”, a declarat Stanley Yan, country manager HONOR România.
Această performanță de lansare confirmă poziția HONOR ca brand inovator pe piața locală, ce oferă consumatorilor soluții tehnologice avansate care îmbină designul revoluționar cu performanța de top.