Grupul SGS, lider mondial în testare, inspecție și certificare, anunță finalizarea achizițiilor Murray-Brown Laboratories (America de Nord), MsMin (Chile) și Cyanre Group (Africa de Sud). Extinderea portofoliului marchează întărirea capabilităților Grupului în trei arii cu dezvoltare accelerată: siguranța alimentară, servicii specializate pentru industria minieră și Digital Trust.
Murray-Brown Laboratories
Cu o tradiție de peste patru decenii în domeniul analizelor de laborator, Murray-Brown Laboratories reprezintă un reper al rigurozității științifice. Compania oferă servicii analitice complexe în domenii precum microbiologie, chimie, siguranță alimentară și testare de mediu. Accentul pus pe acuratețea rezultatelor și îmbunătățirea continuă reflectă o filosofie centrată pe excelență și responsabilitate științifică. Achiziția Murray-Brown Laboratories consolidează prezența SGS în America de Nord, prin integrarea unui laborator specializat în analiza alimentelor, ingredientelor și produselor nutraceutice. Expertiza tehnică a laboratorului va contribui la extinderea capacității SGS de a furniza servicii de Food Safety la standarde internaționale.
MsMin
MsMin s-a poziționat în timp ca partener strategic pentru companiile care caută eficiență operațională și inovație tehnologică. Specializată în mentenanță, inginerie și servicii integrate pentru sectorul minier, compania îmbină expertiza tehnică cu o înțelegere profundă a provocărilor din exploatările moderne. Compania se remarcă printr-o cultură organizațională orientată spre siguranță, sustenabilitate și îmbunătățire continuă. Astfel, și-a consolidat reputația ca furnizor de soluții fiabile într-una dintre cele mai dinamice industrii ale Americii Latine. Achiziția îmbunătățește competențele SGS în asset reliability și integritate operațională pentru sectorul minier. Prin utilizarea unor tehnologii avansate – drone, rovere și echipamente pentru inspecții în zone cu acces limitat – compania îmbogățește portofoliul de soluții dedicate industriei extractive.
Cyanre Group
Grupul Cyanre se numără printre principalii furnizori sud-africani de servicii de investigare informatică, asistență tehnică în litigii, intervenție în caz de incidente și protecție împotriva atacurilor cibernetice. Compania furnizează servicii specializate de analiză criminalistică a datelor, asistență în litigii ce implică probe electronice și examinare a echipamentelor și sistemelor informatice, adresându-se atât companiilor, cât și instituțiilor din sfera juridică. Competența tehnică este susținută de o experiență solidă în fața instanțelor, unde rigoarea și credibilitatea concluziilor pot înclina decisiv balanța într-un proces. Achiziția susține extinderea direcției SGS Digital Trust și răspunde creșterii cererii pentru servicii de investigare digitală și protecție împotriva amenințărilor cibernetice.





























