Author: clubitc

Economia de energie din centrele de date ale Vodafone România egalează consumul lunar a peste 350 de gospodării

Economia de energie din centrele de date ale Vodafone România egalează consumul lunar a peste 350 de gospodării

Vodafone România a ajuns la o economie de energie în principalele sale centre de date de aproximativ 50MWh pe lună, echivalentul consumului a peste 350 de gospodării în aceeași perioadă de timp. Performanța a fost atinsă ca urmare a instalării, în urmă cu șapte luni, a unor tehnologii avansate de răcire, prin programul multianual de investiții destinat creșterii eficienței energetice […]

Read more ›
70% dintre femeile din domeniul tehnologiei sunt de acord cu faptul că abilitățile lor au fost apreciate

70% dintre femeile din domeniul tehnologiei sunt de acord cu faptul că abilitățile lor au fost apreciate

Peste jumătate (56%) dintre femeile din domeniul tehnologiei au văzut că nivelurile de egalitate între sexe s-au îmbunătățit în organizațiile lor în ultimii doi ani, alte 70% fiind de acord că abilitățile și experiența lor au fost considerate aspecte importante, mai importante decât faptul că erau femei, atunci când au candidat la primul lor post în domeniul IT sau al […]

Read more ›
Thales va digitaliza sistemul de semnalizare al Deutsche Bahn în Stuttgart

Thales va digitaliza sistemul de semnalizare al Deutsche Bahn în Stuttgart

Deutsche Bahn echipează regiunea Stuttgart cu un sistem de semnalizare digitală (DSTW), cu ETCS – European Train Control System și cu tehnologie ATO – Automatic Train Operations, pentru trenuri cu operator uman. Licitația, care acoperă implementarea modulelor 1 și 2 ale proiectului „Nodul digital Stuttgart” până la sfârșitul anului 2025, a fost câștigată de Thales la sfârșitul lunii noiembrie 2020. […]

Read more ›
Nozomi Networks și Veracomp oferă soluții avansate de securitate cibernetică pentru mediile OT & IoT

Nozomi Networks și Veracomp oferă soluții avansate de securitate cibernetică pentru mediile OT & IoT

Veracomp a semnat recent acordul de distribuție pentru România cu Nozomi Networks Inc., lider în securitate OT și IoT, extinzându-și astfel portofoliul cu un set de soluții de securitate cibernetică extrem de bine apreciate de către companii care activează în sectorul industrial, producție, energie și utilități. „Ultimele decade au plasat securitatea cibernetică în topul priorităților celor mai multe organizații și […]

Read more ›
Connections a lansat Digital Workplace – soluția IT all in one pentru companiile din România

Connections a lansat Digital Workplace – soluția IT all in one pentru companiile din România

Connections, lider pe piața de digital transformation din România cu prezență în Bulgaria, Serbia, Germania, Franța, Austria, Olanda, SUA, Arabia Saudită și Taiwan, a lansat Digital Workplace, primul serviciu smart de pe piața din România prin care companiile pot avea acces în același timp la echipamente IT&C, produse software și suport de specialitate. Clienții Digital Workplace își pot centraliza de-acum […]

Read more ›
ATEN a lansat switch-uri KVM cu DisplayPort

ATEN a lansat switch-uri KVM cu DisplayPort

ATEN International, lider mondial în soluții de conectivitate AV/IT și sisteme complete de administrare, a anunțat disponibilitatea noilor switch-uri KVM 4K cu DisplayPort și USB3.0 cu 8 porturi (CS19208) și cu 16 porturi (CS19216). Soluțiile permit accesarea și controlul eficient a până la 8, respectiv 16 computere cu interfață DisplayPort, folosind o singură tastatură USB, un singur mouse USB și […]

Read more ›
Cegeka deschide birou în Chișinău

Cegeka deschide birou în Chișinău

Furnizorul european de soluții IT Cegeka își deschide birou în Moldova. În cadrul noii locații din capitala Moldovei, Chișinău, lucrează deja cinci angajați. În următorii ani, se are în vedere creșterea numărului de angajări la 200. „Deschiderea noului Cegeka Service Center în Moldova ne va ajuta să ne dezvoltăm în continuare în Europa de Est. Vedem noul birou din Chișinău […]

Read more ›
Asseco SEE (ASEE) achiziționează pachetul majoritar al companiei de analiză avansată a datelor – Things Solver din Serbia

Asseco SEE (ASEE) achiziționează pachetul majoritar al companiei de analiză avansată a datelor – Things Solver din Serbia

Achiziția confirmă strategia ASEE de a-și îmbunătăți continuu soluțiile și de a oferi clienților cele mai avansate produse și servicii. Urmărindu-și strategia de extindere a afacerii, ASEE și-a unit forțele cu Things Solver din Serbia, o companie de analiză avansată a datelor. În calitate de acționar majoritar, ASEE împreună cu noul membru al ASEE Group vor accelera dezvoltarea produselor existente […]

Read more ›
Milluu se listează pe Seedblink și vizează o rundă nouă de investiții

Milluu se listează pe Seedblink și vizează o rundă nouă de investiții

După un an în care a ajuns de la 0 la un portofoliu de apartamente în valoare de 18 milioane de euro, în 2021 Milluu își dorește consolidarea poziției pe piața din România și vizează expansiunea internațională. Pentru consolidare poziției în România și extinderea serviciilor de property management în Polonia, Milluu anunță deschiderea unei noi runde de finanțare având ca […]

Read more ›
Huawei susține și încurajează procesele inovative ale întreprinderilor

Huawei susține și încurajează procesele inovative ale întreprinderilor

În ultimul an, Huawei și-a dedicat activitatea către a susține și încuraja procesele inovative ale întreprinderile din întregul spectru al industriei (creșterea productivității, îmbunătățirea tehnicilor de fabricație și reducerea timpilor de nefuncționare pentru companiile de toate dimensiunile). Ultima acțiune de acest tip este facilitarea transformării digitale a Shanxi Coal, mină de cărbune din Taiyuan. Mai exact, în cadrul noului Laborator […]

Read more ›
Proiectul DigiL@b ajunge în centrul țării

Proiectul DigiL@b ajunge în centrul țării

Județele din regiunea Centru a României – Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, au devenit eligibile pentru proiectul “DigiL@b – Laboratorul digital”, care își propune să ofere angajaților întreprinderilor mici și mijlocii posibilitatea de a învăța sau perfecționa competențele digitale. Proiectul, implementat de  Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România, s-a adresat la început angajaților care își desfășurau activitatea în sectoarele […]

Read more ›
Laptopul cu două ecrane disponibil și în România

Laptopul cu două ecrane disponibil și în România

Prezentat la Consumer Electronics Show 2021,  ZenBook Duo 14 este disponibil în România în multiple configurații. Cu un design premiat în cadrul galei CES 2021 Innovation Awards, acesta se remarcă atât prin ecranul secundar ScreenPad Plus ce se înclină la deschiderea capacului, cât și prin hardware-ul de ultimă oră, disponibil într-o carcasă foarte compactă. ASUS ZenBook Duo 14 UX482 încorporează […]

Read more ›