Mobilitate — February 8, 2016 at 9:00 am

Entersoft va migra întreaga forță de vânzări a JTI pe tablete iPad Mini

by

4d7aac7b04c54cecb61c10a2c7462650_8Entersoft România va migra în perioada următoare pe terminale iPad Mini toată forța de vânzări a JTI, într-un proiect complex de actualizare a soluției integrate Entersoft Mobile SFA. Astfel, întreaga echipă de vânzări a JTI va fi dotată cu peste 200 de terminale mobile iPad Mini pentru creșterea operativității în activitatea comercială de zi cu zi. Migrarea la echipamente mai moderne este însoțită și de un upgrade software. Agenții vor avea acces prin noua versiune Entersoft Mobile SFA la calendare, hărți, rapoarte grafice și alte funcționalități.


“Prin acest proiect, JTI se aliniază la cele mai noi tendințe tehnologice și face astfel posibilă optimizarea fluxurilor de lucru comerciale între echipele de vânzări aflate în teren, sediul central și cele regionale. Entersoft dovedește totodată că oferă pe piață o platformă versatilă, integrată perfect, astfel încât toate datele sunt comunicate și disponibile în timp real, nu doar prin soluțiile mobile pe ultimele tipuri de terminale Apple, dar și în ERP și CRM”
, spune Cristi Cozic, Country Manager Entersoft România.

Entersoft Mobile SFA
a fost implementată către finalul anului 2013, alături de Entersoft ERP și Entersoft CRM, ca soluție integrată de gestionare a vânzărilor și distribuției în JTI. Cele trei soluții au fost implementate în aproximativ un an și jumătate, de o echipă comună JTI – Entersoft, cu peste 30 de angajați implicați.

În prezent, soluțiile Entersoft gestionează activitatea agenților JTI în punctele de lucru, supervizând emiterea și procesarea a mii de documente fiscale în fiecare zi.