Studii — April 29, 2016 at 1:09 pm

Valorificarea angajaților trebuie să fie o prioritate în economia digitală

by

Companiile care vor pune angajații pe primul loc vor avea de câștigat în noua economie digitală, potrivit studiului global realizat de Accenture care prezintă tendințele în materie de tehnologie pentru anul 2016. Odată cu avântul tehnologic care accelerează cu o viteză fără precedent – influențând semnificativ forța de muncă – organizațiile care își susţin angajații, partenerii și consumatorii finali cu noi abilități, pot profita din plin de avantajele aduse de inovații. Dacă reușesc să facă acest lucru, companiile vor putea dezvolta produse și servicii revoluționare.

În studiul Accenture Technology Vision 2016, am identificat cinci tendințe în tehnologie de o importanță semnificativă pentru succesul în era digitală. Companiile deschise către tehnologiile digitale le pot oferi angajaților posibilitatea de a-și dezvolta permanent abilitățile, generând astfel rezultate mai bune”, spune Paul Daugherty, CTO Accenture.

Cercetarea derulată de Accenture în rândul a peste 3.100 de directori generali și de IT din companii prezente la nivel global scoate la iveală faptul că 33% din economia globală este deja influențată de digitalizare. În plus, 86% dintre respondenții studiului se așteaptă ca tehnologia să se schimbe în următorii trei ani cu o viteză fără precedent.

Studiul Accenture subliniază, de asemenea, modul în care schimbările tehnologice pot copleși organizațiile, acestea experimentând așa-numitul ”șoc cultural digital” în ceea ce privește menținerea unui ritm care poate avea un impact direct asupra competitivității lor pe piață. Soluția ar fi orientarea către angajați, strategie ce le va permite să creeze noi modele de business care să susțină revoluția digitală.

Un bun exemplu în acest sens este dat de General Electric (GE) care a implementat o nouă abordare, denumită FastWorks, prin care angajații sunt mult mai conectați cu clienții, ceea ce a dus la o dezvoltare rapidă a unor soluții inovative care au avut succes datorită faptului că au depășit așteptările clienților respectivi. Un alt exemplu poate fi Virgin America, singura companie aeriană din Silicon Valley și cea mai bine cotată, care și-a răsplătit clienții fideli cu posibilitatea de a achiziționa acțiuni, înainte de listarea la bursă.

5 tendințe în materie de tehnologie ce au la bază principiul ”oamenii sunt prioritari”

Tech Vision 2016 Infographic

Potrivit companiei, automatizarea inteligentă este una dintre cele cinci tendinţe în materie de tehnologie alimentate de principiul ”oamenii sunt prioritari”, esențiale pentru succesul organizațiilor în economia digitală. Astfel, liderii adoptă automatizarea susținută de inteligența artificială, robotică și de realitatea augmentată, pentru a schimba fundamental modul de funcționare a companiilor pe care le conduc și pentru a crește eficiența relației dintre oameni și computere. Circa 70% dintre respondenții care au participat la studiul Accenture au declarat că au crescut investițiile legate de automatizarea inteligentă comparativ cu anii anteriori, iar 55% au spus că plănuiesc să utilizeze la o scară mai largă soluții integrate de automatizare inteligentă, precum IPsoft Amelia.

Forță de muncă adaptabilă este o altă tendinţă. Companiile pot crea medii de lucru flexibile utilizând tehnologia în transformarea forței de muncă. Astfel, acestea pot satisface cerințele digitale dinamice. Avantajul competitiv oferit de această strategie este sugerat și de răspunsurile participanților la studiu care poziționează “expertiza aprofundată pentru sarcinile specializate” abia pe locul cinci în topul celor mai importante caracteristici cerute angajaților pentru a fi eficienți într-un mediu digital. Alte calități, precum “abilitatea de a învăța rapid” sau “abilitatea de a se adapta rapid” s-au clasat pe poziții superioare în top.

Utilizarea modelelor de business bazate pe platforme este, de asemenea, foarte importantă. Liderii din diverse industrii folosesc puterea tehnologiei prin dezvoltarea modelelor de business bazate pe platforme pentru a profita de noi oportunități de creștere, lucru care duce la producerea celei mai mari schimbări în mediul macroeconomic global de la Revoluția Industrială.

Această afirmație este susținută de 81% dintre respondenții studiului Accenture care sunt de acord că modelele de business bazate pe platforme vor deveni o parte centrală în strategia de dezvoltare a organizațiilor lor în următorii trei ani.

Anticiparea perturbărilor de pe piață este cea de-a patra tendinţă relevată de studiul Accenture. Ecosistemele digitale aflate într-o dezvoltare rapidă vor sta la baza următorului val de perturbări, ducând la depășirea granițelor piețelor și industriilor. Liderii vizionari pot anticipa traiectoriile ecosistemelor pentru a obține un avantaj competitiv. Companiile se confruntă în mod “semnificativ” sau “moderat” cu aceste perturbări, 81% dintre respondenții studiului indicând faptul că le-au observat deja în industriile în care activează.

Câștigarea încrederii la nivel digital se alătură celorlalte tendințe. Încrederea este piatra de temelie în economia digitală, spun 83% dintre respondenții intervievați. Pentru a câștiga încrederea indivizilor, a ecosistemelor și a factorilor de decizie în noul mediu, companiile trebuie să își îndrepte atenția către etica digitală și să o transforme într-o strategie centrală. Doar securitatea crescută nu va mai fi de ajuns.

Timp de aproape 16 ani Accenture a studiat sistematic mediul de business identificând noile tendințe în materie de tehnologie care au cel mai mare potențial de a influența afacerile și industriile. Pentru mai multe informații legate de studiul Accenture aferent anului în curs vizitați pagina

www.accenture.com/technologyvision.

 

Metodologie 

Studiul Accenture Technology Vision este realizat anual de către Accenture Technology Labs. Pentru studiul aferent anului 2016, în procesul de cercetare au fost incluse și informații obținute de la Technology Vision External Advisory Board, un grup care cuprinde peste 24 de specialiști din sectorul public și privat, din mediul academic, din cadrul firmelor de investiții de capital și al companiilor antreprenoriale. În plus, echipa Technology Vision a realizat interviuri cu experți în domeniul tehnologiei, dar și cu peste 100 de lideri din Accenture.

În paralel, Accenture a realizat un sondaj global la care au participat peste 3.100 de directori generali și de IT din 11 țări și 12 industrii pentru a obține informații legate de adoptarea tehnologiilor emergente. Sondajul a contribuit la identificarea elementelor-cheie și ale priorităților pentru adoptarea și investițiile în tehnologie.

Respondenții au fost în cea mai mare parte manageri de nivel C în companii cu venituri anuale de cel puțin 500 milioane USD, majoritatea companiilor având venituri anuale de peste 6 miliarde USD.