Securitate — April 25, 2017 at 10:18 am

REDSCAN RLS-2020S, senzor ce poate detecta chiar şi obiecte de 2.5cm diametru

by

OPTEX distribuie pe piața românească a RLS-2020S, un senzor ce poate securiza suprafeţe de 20x20m prin detectarea tuturor obiectelor ce depăşesc în diametru 2.5cm. Modelul completează seria de produse REDSCAN şi integrează un microprocesor de ultimă generaţie ce asigură un nivel superior de detecţie.

RedwallAtunci când este folosit la interior, senzorul poate identifica obiecte ce se deplasează în plan vertical cu o viteză de până la 16.2kph, sau 45 kph folosind un unghi de monitorizare de 30 de grade. Astfel, datorită gradului ridicat de performanţă acest produs poate fi folosit pentru instalările de securitate din aeroporturi, clădiri guvernamentale şi centre de date.

Datorită noului procesor, senzorul poate fi folosit şi pentru securizarea la exterior, deţinând în acest scop câteva caracteristici specifice ce au rolul de a reduce numărul de alarme false cauzate de diferite condiţii meteo.

La fel ca şi RLS-2020I, modelul lansat pe piaţa locală anul trecut în luna mai, RLS-2020S poate fi configurat rapid şi simplu prin accesarea software-ului OPTEX REDSCAN MANAGER. Cu ajutorul lui utilizatorii vor putea stabili zonele de detecţie, mărimea obiectelor dorite a fi monitorizate şi viteza de deplasare a acestora. Mai mult, programul permite setarea de parametri diferiţi pentru perioade specifice de timp, în cazul în care se consideră necesar.

Tehnologia de scanare integrată de senzor este folosită inclusiv în aplicaţii industriale şi nu afectează în niciun fel starea de sănătate a oamenilor. Senzorul nu este influenţat de condiţiile de iluminare, putând funcţiona chiar şi în zone lipsite complet de lumină. Acurateţea şi precizia îl fac să fie soluţia optimă pentru a completa sistemele de supraveghere video, având capabilitatea de a activa camerele şi de a le direcţiona către anumite zone.