Esential — February 27, 2020 at 7:42 am

La alţii se poate

by

transformation business conceptMass-media internaţională a relatat zilele trecute despre planul extrem de interesant şi de ambiţios al unei ţări europene mici de a digitaliza complet serviciile publice adresate cetăţenilor. Este vorba de Estonia, unde guvernul va duce strategia de servicii guvernamentale digitale la un nou nivel prin crearea unei reţele de roboţi software în sectorul public care, prin intermediul unui asistent virtual ales după preferinţa fiecărui cetăţean, poate fi accesată pentru completarea online a tuturor proceselor legate de aplicaţiile din serviciul guvernamental.

De exemplu, cetăţenii vor putea aplica astfel pentru un paşaport nou. Procedural, aşa cum au descris oficialii estonieni, după efectuarea unei cereri vocale de către cetăţean, asistentul virtual va cere o amprentă digitală pentru verificarea identităţii şi efectuarea unui selfie pentru imprimarea pe document, după care restul procesului va fi automatizat complet. În plus, alte servicii cum ar fi reînnoirea actelor de identitate şi înregistrarea naşterilor vor fi automatizate complet din start.

Mai mult, în viitorul apropiat cetăţenii estonieni vor putea folosi asistentul virtual pentru plata taxelor, de exemplu, fapt care va genera o serie de procese automate în cadrul cărora diverse aplicaţii de inteligenţă artificială din departamente guvernamentale diferite vor interacţiona pentru a completa cererea. Practic, în viziunea guvernului, aceşti asistenţi virtuali vor ajunge să fie utilizaţi de cetăţeni pentru a interacţiona cu autorităţile în acelaşi mod în care sunt utilizaţi actualmente pentru a derula anumite piese muzicale pe telefonul inteligent sau pentru a comanda de mâncare.

Proiectul guvernului estonian este gândit pentru a utiliza o reţea întreagă de aplicaţii IA pentru îmbunătăţirea serviciilor digitale care există deja mai degrabă decât pentru a construi un chatbot tehnologic imens care să automatizeze răspunsurile de la toţi cetăţenii. Şi asta doarece guvernul digital a fost construit în Estonia încă de la început pe baza principiilor arhitecturii distribuite pentru a flexibiliza dezvoltarea de aplicaţii şi pentru a întări rezistenţa faţă de ameninţările digitale.