NEW TECHNOLOGY — May 17, 2021 at 1:47 pm

Analytics şi AI înseamnă mai întâi definire de obiective

by

Fujitsu_dataUn recent material elaborat de specialiştii Fujitsu, una din cele mai mari firme de tehnologie din lume, avertizează asupra existenţei unor riscuri majore atunci când firmele se lansează în proiecte de tip analytics sau AI (inteligenţă artificială) fără a avea clar în plan mai întâi care sunt obiectivele de afaceri dorite a fi atinse prin astfel de proiecte.

Problema comportă, în viziunea Fujitsu, două aspecte. Primul este legat de claritatea scopului. Cu alte cuvinte, de răspunsul la întrebarea dacă proiectul se încadrează în obiectivele sau strategiile mai ample ale firmei. Al doilea aspect este legat de capacitatea de a transforma informaţiile descoperite prin astfel de proiecte în acţiuni concrete. Acest aspect înseamnă integrarea datelor, de obicei în timp real, în procese desfăşurate în alte părţi ale organizaţiei.

Îmbunătăţirea luării deciziilor şi a operaţiilor de afaceri prin intermediul AI şi analytics nu se referă doar la aplicarea de algoritmi pentru rezolvarea anumitor probleme. Ea se referă şi la incorporarea acestor tehnologii în procesele esenţiale ale firmei. Din fericire, susţine Fujitsu, există o gamă în maturizare rapidă de instrumente şi procese care se bazează pe colaborare şi comunicare între analiştii de date şi profesioniştii din zona operaţională. Gama respectivă a primit şi un acronim de lucru, MLOps, similar cu DevOps sau DataOps.

MLOps a debutat ca un set de bune practici şi evoluează către o abordare independentă a managementului ciclului de viaţă. Împreună cu instrumentele hyperscale din cloud, astfel de instrumente uşurează ducerea informaţiilor relevante legate de date la următorul nivel, ceea ce înseamnă, în esenţă, scalarea datelor şi contruirea unei platforme de data intelligence pentru perfecţionarea eficienţei de afaceri şi a luării de decizii.

Din acest punct de vedere, Fujitsu sprijină o abordare de tip framework a problemei. Un astfel de cadru de abordare pleacă de la premiza că firmele client vor intra într-o călătorie de învăţare odată cu implementările de tip analytics şi AI. Cadrul de abordare oferit de Fujitsu permite clienţilor să acceseze tehnologiile necesare prin folosirea de componente modulare. Acestea construiesc experienţă şi încredere, după care adoptă alte componente pentru alte utilizări fără investiţii noi semnificative.