Aplicatii, Financiar-Bancar — November 29, 2021 at 11:47 pm

Allevo și Bakken & Bæck au finalizat proiectul Whizzer

by

Imagine1

Allevo, cu sprijinul granturilor acordate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin mecanismele financiare SEE și Norvegian 2014-2021, în cadrul Programului “Creșterea IMM-urilor din România”, a finalizat luni, 29 noiembrie 2021, proiectul Whizzer, conform contractului de finanțare 2018/115906.

Proiectul a fost implementat în București și a avut o valoare totală de EUR 738.375, din care asistență financiară nerambursabilă EUR 420.000. Prin proiectul Whizzer a fost dezvoltată o aplicație software distribuită în regim open source, construită pentru IMM-uri în scopul de a le facilita accesul la operațiuni financiare oferite ca serviciu. Grupul țintă este alcătuit din IMM-uri și bănci din România și alte țări europene.

Imagine2Aplicația dezvoltată prin proiect include o componentă care asigură o analiză detaliată a datelor procesate, facilitând operațiuni de reconciliere între facturi emise sau recepționate și plăți sau încasări. Această componentă, care are la bază tehnologie de inteligență artificială, este proiectată și dezvoltată de compania Bakken & Bæck AS, o companie cu capabilități AI avansate. Parteneriatul dintre Allevo și Bakken & Bæck AS este susținut de relațiile bilaterale dintre Norvegia și România, promovate prin programul de finanțare. Parteneriatul a ajutat Allevo să beneficieze de expertiza complementară a Bakken & Bæck, pentru a construi o soluție finală relevantă industriei financiare.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
1. O soluție software cu licență open source (GPL v3) dezvoltată de Allevo, care oferă operațiuni financiare as a service către IMM-uri, pentru a le ajuta să automatizeze și să centralizeze fluxurile financiare uzuale, la cost redus: balanță, plăți salariale, facturi, cashflow, accounts payable and receivable, raportare lichiditate;
2. Poziții full-time permanente create: 4 poziții care includ: 1 analist, 1 dezvoltator, 1 tester, 1 inginer de sistem;
3. O creștere estimată a cifrei de afaceri de 28% până în 2023, raportat la 2018;
4. O creștere estimată a profitului de 66% până în 2023, raportat la 2018.

Proiectul a avut la baza ideea creșterii ratei de incluziune financiară, adresând ecosistemul format din bănci, prestatori de servicii financiare și IMM-uri din Europa. Accentul cade pe IMM-uri, din punct de vedere al armonizării și comunicării printr-o infrastructura de open banking cu un design revoluționar.

Astfel, proiectul Whizzer a creat o unealta prietenoasa de raportare financiara destinata acelor IMM-uri care se confrunta cu un volum suficient de mare de operatiuni pentru a avea nevoie de o aplicatie care sa adune datele in acelasi loc, dar care in acelasi timp nu isi permit investitia in software vandut de marii furnizori de tehnologie din lume.

Proiectul a fost promovat încă din timpul implementării, asigurând astfel o diseminare timpurie a rezultatelor către instituțiile care pot oferi suport în popularizarea și adoptarea aplicației de cât mai multe IMM-uri. Aceste instituții, bănci, corporații sau universități, au fost alese pentru a stârni în paralel și interesul pentru dezvoltarea suplimentară a aplicației, după finalizarea proiectului.

Codul sursă este publicat în Github și este accesibil prin intermediul portalului https://fintp.org/, iar documentația aferentă este disponibilă direct în portalul fintp.org. Aceste elemente de diseminare sunt accesibile și pornind de la website-ul Allevo: https://allevo.ro/products/whizzer-project/.

În plus, proiectul a fost diseminat într-un număr larg de publicații și evenimente de specialitate, conform planului de comunicare și diseminare al proiectului. O parte din seria de evenimente din anul 2021 a fost facilitată de asociații și clustere IT precum: Magurele Science Park, Asociația Trezorierilor din România, Transilvania IT Cluster.

AllevoAllevo este acum în căutarea unui partener care să găzduiască aplicația și să o ofere mai departe ca serviciu IMM-urilor.

Finanțat cu sprijinul granturilor acordate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin mecanismele financiare SEE și Norvegian 2014-2021, în cadrul Programului “Creșterea IMM-urilor din Romania”, operat de Innovation Norway.