Internet/Telecom — May 18, 2022 at 6:49 am

Noul serviciu Vodafone One Number

by

Vodafone România a introdus un nou serviciu destinat celor care posedă multiple dispozitive inteligente. Vodafone One Number îţi permite să partajezi datele, minutele şi SMS-urile cu alte dispozitive, de la un smartwatch la tabletă. Poţi suna pe cineva de pe smartwatch de exemplu. Dacă rămâi fără baterie la telefon poţi efectua apeluri direct de pe smartwatch.

OnenumberOne Number este un serviciu care îţi permite să foloseşti acelaşi abonament mobil pe mai multe dispozitive, cu doar 2 euro extra la factura. Dispozitivele vor funcţiona ca o extensie a telefonului mobil, iar tu vei putea primi sau efectua apeluri şi mesaje direct de pe ele.

Cum Activezi One Number

1. Dacă ai cont personal, poți activa serviciul direct din My Vodafone pentru dispozitivele suplimentare cu eSIM și în magazine pentru cele cu SIM fizic.
2. Dacă ai cont de business, mergi în magazin sau contactează specialistul de cont pentru a activa One Number pentru dispozitive secundare cu SIM fizic sau eSIM.

Cum funcționează One Number

One Number este un serviciu prin care poți utiliza abonamentul mobil pe mai multe dispozitive: smartwatch, alt telefon sau tabletă. Odată activat un dispozitiv secundar, vei putea:

• să primești apeluri pe toate dispozitivele simultan și să le preiei de pe orice dispozitiv dorești;
• să suni de pe toate dispozitivele active cu numărul tău de telefon
• să folosești internetul din abonament pe toate dispozitivele simultan.

Poți primi SMS-uri doar pe dispozitivul principal. În schimb, poți trimite SMS-uri de pe oricare dintre dispozitivele secundare.

Detalii găsiți pe site-ul dedicat One Number, unde găsiţi şi dispozitivele compatibile.