Studii — September 21, 2022 at 1:09 pm

Ponderea angajaților ale căror roluri s-au schimbat în urma implementării soluțiilor de automatizare continuă să crească

by

Ponderea angajaților ale căror roluri s-au schimbat în urma implementării soluțiilor de automatizare continuă să crească și ajunge la 34% la nivel global, față de 23% în 2020, potrivit celei mai recente ediții a raportului Deloitte Automation with Intelligence, efectuat în 34 de țări, inclusiv România.

Studiul arată, de asemenea, că gradul de deschidere și de contribuție a angajaților la implementarea strategiei de automatizare crește odată cu nivelul ierarhic din cadrul organizației. Astfel, angajații cu funcții de execuție (11%) reprezintă categoria cu cei mai puțini suporteri, urmați de manageri și liderii de echipă (19%) și de membrii echipei de top management (39%). În ceea ce privește atitudinea diferitelor departamente din organizație, echipele de IT oferă sprijin în mod moderat (27%), în timp ce departamentele de risc susțin cel mai puțin procesul de automatizare (8%).

Raportul subliniază că adoptarea unui model de dezvoltare inițiat de angajați (citizen-led development model), un cadru care încurajează angajații din alte departamente decât cel de IT să utilizeze platforme de tip low-code/no-code aprobate de IT pentru a dezvolta soluții de automatizare de complexitate scăzută în cadrul echipelor lor, ar putea ajuta organizațiile să-și mențină angajații implicați în procesul de transformare prin automatizare.

Chiar dacă acest model este un concept nou, 59% dintre organizațiile care implementează sau extind soluții de automatizare îl pun deja în practică sau intenționează să facă acest lucru în următorii trei ani. Acest model de dezvoltare oferă angajaților posibilitatea de a crea noi soluții automatizate care să îi ajute la îndeplinirea propriilor sarcini și ajută companiile să-și crească gradul de retenție a angajaților, potrivit a mai mult de jumătate dintre organizațiile (57%) care l-au pus deja în aplicare.

Vladimir Aninoiu, Deloitte RomaniaDe asemenea, două treimi dintre companiile care intenționează să utilizeze acest nou model în următorii trei ani se așteaptă ca acesta să le îmbunătățească ratele de retenție a angajaților.

„Companiile din România au început deja să folosească soluții de automatizare pentru a schimba modul în care își gestionează procesele de business și pentru a se diferenția față de concurență prin creșterea eficienței și reducerea costurilor. Această abordare le permite să se concentreze asupra sarcinilor cu valoarea adăugată pentru angajații care își doresc roluri strategice și cu care să le aducă mai multă satisfacție. Echipele de top management ale companiilor își doresc un plan bazat pe o abordare integrală a soluțiilor de automatizare pentru a îmbunătăți și optimiza principalele procese de business, dar în același timp comunică din proprie inițiativă cu întreaga organizație. Astfel, implică angajații în conversația despre automatizare, pentru a-i ajuta să depășească faza de rezistență la schimbare, care reprezintă una dintre cele mai importante bariere de care se lovesc companiile atunci când vor să extindă implementarea soluțiilor de automatizare, potrivit studiului”, a declarat Vladimir Aninoiu, Director de tehnologie în cadrul practicii de consultanță a Deloitte România.

Ediția din acest an arată că tehnologiile de automatizare au devenit parte din viața cotidiană, 74% dintre companii declarând că implementează deja soluții de automatizare a proceselor prin robotizare (RPA), iar jumătate dintre acestea, recunoașterea optică a caracterelor (optical character recognition). Raportul subliniază că, în 2015, doar 13% dintre organizații intenționau să investească în RPA. În plus, inteligența artificială (IA) este pe locul al doilea în topul tehnologiilor de care sunt interesate companiile (46% dintre respondenți), urmată de analiza și urmărirea proceselor (process mining) și monitorizarea proceselor (43% fiecare).

Reducerea costurilor este principalul beneficiu indicat de organizațiile care adoptă soluții de automatizare, acestea așteptându-se la o scădere medie a costurilor de 31% în următorii trei ani, în creștere de la 24% în 2020, urmată de creșterea veniturilor, companiile participante la studiu estimând un avans de 24% în următorii trei ani, față de 15%, în 2020.

Cea mai importantă barieră cu care se confruntă organizațiile atunci când extind implementarea soluțiilor de automatizare este fragmentarea proceselor, o provocare pe care o au dinainte de pandemie și care este de așteptat să rămână în top cel puțin pentru următorii cinci ani. Alte obstacole menționate de companii sunt lipsa unei viziuni clare (22%) și a unei strategii de automatizare la nivelul organizației (41%), gradul scăzut de pregătire din punct de vedere IT și rezistența la schimbare.

Cea mai recentă ediție a studiului Deloitte Automation with Intelligence explorează evoluția tehnologiilor de automatizare și impactul acestora asupra organizațiilor și forței de muncă. Studiul a fost realizat la nivel global în rândul a peste 470 de membri ai echipelor de top management, printre care directori responsabili cu procesele de automatizare, directori de operațiuni, de resurse umane și directori ai centrelor de asistență pentru clienți.