NEWS — September 28, 2022 at 3:14 pm

Depanero se mută în Sema Parc

by

sema parcDezvoltatorul River Development a închiriat un spațiu de peste 4.000 mp către Depanero, firmă de service electro-IT din România, în două dintre clădirile din Sema Parc.

Tranzacția a fost intermediată de Griffes România, o companie locală de consultanță specializată în servicii imobiliare, marketing și configurare a noilor companii care vin în România.

De la finalul lunii septembrie, Depanero își va desfășura activitatea în două dintre clădirile din zona estică a parcului de afaceri. O suprafață de peste 4.000 mp a fost rezervată pentru relocarea activității echipelor tehnice, de operațiuni și customer support. De aici vor fi asigurate serviciile de consultanță, diagnosticare, reparații și instalare pentru produse în garanție și în post-garanție de la peste 60 de branduri. În cea de-a doua clădire cu acces stradal din Splaiul Independenței și de lângă stația de metrou „Petrache Poenaru” va fi asigurat serviciul de recepție clienți, unde pot fi predate direct echipamentele defecte.