Business — October 19, 2023 at 1:09 pm

Startup-ul românesc Bobnet anunță următoarea rundă de investiții de 50 mil. Euro

by

Startup-ul românesc Bobnet, sprijinit de NCH Capital, anunță lansarea viitoarei rundei de finanțare serie B în valoare de 50 de milioane de euro, pentru a aborda provocările actuale cu care se confruntă lanțurile mari de retail și pentru a susține cu soluțiile sale evoluția tehnologică a industriei retail către automatizare și procese logistice îmbunătățite.

Bobnet a obținut deja 15 milioane de euro în investiții anterioare și anunță noua rundă de 50 de milioane de euro pentru a-și extinde soluțiile la nivel global, în contextul dezvoltării rapide a industriei de retail și a nevoilor de optimizare și automatizare cu ajutorul inovațiilor tehnologice hardware și software.

Bobnet Group, lider în inovație cu soluțiile sale tehnologice de retail, a făcut anunțul privind extinderea sa regională la GITEX Global din Dubai, unde compania prezintă în această săptămână produsele sale inovatoare pentru retail și va dezvălui cele mai recente inovații software pentru optimizare proceselor logistice. Compania a dezvoltat un sistem revoluționar de gestionare a lanțurilor destinate retailului, menit să optimizeze operațiunile în sectorul de retail, iar această nouă investiție îi va permite să comercializeze soluțiile sale la nivel global.

Startup-ul Bobnet dezvoltă din 2018 soluții de automatizare hardware și software, create pentru a depăși problemele legate de implementarea și gestionarea lanțurilor mari de retail, în special pentru industria food, cu ajutorul lockerelor inteligente cu temperatură controlată. Astfel, compania a reușit să creeze un lanț de 120 de automate de check-out pentru produse alimentare și de retail, plasate pe piața din România, validând și optimizând soluțiile sale hardware și software avansate, pentru a crea un sistem de gestionare complet funcțional al acestor lanțuri de retail.

Mihail Girnet_Bobnet_GITEX2023„Sistemul de gestionare al lanțurilor de lockere Bobnet este primul software de pe piață capabil să administreze complet automat operațiuni pentru lanțurile de retail cu mii și milioane de unități de vânzare și logistică, capabile să comunice cu o infrastructură bazată pe cloud prin intermediul tehnologiei IoT. Astfel, cu ajutorul tehnologiei noastre Bobnet, crearea unui lanț fizic de retail, care este dispersat în spațiu și totuși funcționează ca un întreg în mod complet automatizat, este acum posibilă prin eliminarea aproape completă a necesității implicării umane în proces”, a declarat Mihail Gîrneț, CEO-ul Bobnet Group.

Echipa Bobnet Group este prezentă săptămâna aceasta, până pe 20 octombrie la GITEX Technology Week, cea mai mare conferință de tehnologie care are loc la la Dubai Harbour.