Finalul lunilor de vacanță de vară coincide pentru mulți tineri și cu momentul în care se pregătesc să intre pe piața muncii, fie că este vorba despre prima angajare sau despre o schimbare de angajator sau chiar de domeniu.
În acest context, prima săptămână din luna septembrie a adus aproximativ 30.000 de aplicări zilnice din partea candidaților care au între 18 și 24 de ani. Numărul reprezintă aproape o treime din totalul aplicărilor și plasează această categorie la un nivel aproape similar cu cel înregistrat de candidații din segmentul 25 – 35 de ani, cei care aplică în general cel mai mult, indiferent de sezonalitate.
Cei mai mulți se orientează către domeniile care scot în piață joburi preponderent entry level: retail, call – center / BPO, servicii, financiar – bancar, turism și IT / telecom. Aleg, de asemenea, orașele mari, precum București, Cluj – Napoca, Iași, Timișoara și Brașov, nu doar pentru că aici au și cele mai multe opțiuni de angajare, dar și pentru că mediile salariale nete pentru pozițiile entry level sunt cele mai mari din țară.
Tinerii sunt, totodată, atrași și de ofertele de muncă remote, dar destul de puțin, în schimb, de cele pentru străinătate. Din acest punct de vedere, 14,7% din numărul total de aplicări sunt pentru joburile remote și 1,1% pentru străinătate.