Piața europeană DataCenter crește într-un ritm fără precedent, dar creșterea nu se mai produce acolo unde s-a produs dintotdeauna. Zona FLAP-D (Frankfurt, Londra, Amsterdam, Paris, Dublin) rămâne inima sectorului, dar capitalul nou — mai ales cel legat de antrenarea modelelor de AI — se mută vizibil spre periferie: Spania, Portugalia, Italia, țările nordice, Polonia și, tot mai insistent în discursul public, România.
Punctul de plecare: FLAP-D e plin, dar nu e depășit
Timp de aproape două decenii, harta DataCenter europeană a avut cinci capitale: Frankfurt, Londra, Amsterdam, Paris și Dublin — cunoscute sub acronimul FLAP-D. Concentrarea nu a fost întâmplătoare: rețele electrice mature, densitate mare de fibră optică, hub-uri de interconectare (precum DE-CIX la Frankfurt sau AMS-IX la Amsterdam) și proximitatea față de piețele financiare și corporative au făcut din aceste orașe alegerea implicită pentru orice operator care voia latență minimă și acces rapid la clienți.
Doi indicatori publicați în această vară arată însă că modelul e sub presiune serioasă:
• Raportul JLL – EMEA Data Centre Mid-Year 2026 arată că suprafața nouă planificată pentru 2026–2028 se mută masiv spre proiecte “greenfield” aflate departe de hub-urile tradiționale.
• Analiza TheNextWeb, pe baza datelor CBRE arată, și mai tranșant, că doar 37% din capacitatea nouă livrată în Europa în trimestrul al doilea din 2026 a mers către cele cinci piețe FLAP-D — restul de 63% s-a dus în altă parte.
Important de precizat: acesta nu e un scenariu de “exod”. FLAP-D crește în continuare — dar creșterea absolută în zona centrală e depășită, ca ritm, de creșterea din piețele secundare/emergente.
Ce arată, concret, raportul JLL
JLL EMEA Data Centre Report este, probabil, cel mai detaliat instrument de citit tendința pe cifre. Câteva puncte esențiale:
FLAP-D crește solid, dar nu mai e locul unde se ia decizia de investiție marginală. Capacitatea live a zonei a ajuns la circa 3,8 GW la jumătatea lui 2026, față de 1,8 GW în 2019 — o dublare în șapte ani. Alte 1,4 GW sunt în construcție și 2 GW sunt planificate. Parisul a condus livrările din prima jumătate a anului cu 72,5 MW, depășindu-și deja ținta pentru întregul an, susținut de capacitatea nucleară a Franței. Londra a adăugat 49 MW, Frankfurt 45 MW, Amsterdam 16,3 MW și Dublin 11,4 MW.
Ratele de neocupare ating aproape de minime istorice, dar divergența dintre piețe crește. Rata medie de neocupare în FLAP-D era de 6,4% în T2 2026 — departe de vârful de 16,9% din 2021, dar aproape neschimbată în ultimele două trimestre. Frankfurt e cea mai “strânsă” piață, cu doar 3,1% spațiu disponibil — mai puțin de jumătate din media FLAP-D. Practic, în zona centrală, spațiul contiguu de mare densitate a devenit o resursă rară, iar pre-închirierea cu ani înainte de livrare a devenit regulă, nu excepție.
Costul terenului “racordat” (cu putere electrică alocată) a explodat. Prețul mediu al terenului cu acces la energie în FLAP-D a urcat cu 82% din 2021 până azi, de la 1,24 milioane € la 2,26 milioane € per MW. Piețele primare (FLAP-D) costă acum de 2,3 ori mai mult decât piețele secundare și de 4 ori mai mult decât cele terțiare.
Cel mai important semnal structural: investițiile greenfield cresc de la 8% la 39% dintre proiectele planificate pentru 2026–2028, iar distanța medie a unui șantier hyperscale față de un oraș-hub a crescut de la 46 km la 175 km. Cu alte cuvinte, proiectele noi nu doar că se mută la periferia orașelor — se mută la periferia regiunii, acolo unde puterea electrică poate fi securizată rapid.
Concluzia JLL este nuanțată și utilă pentru orice discuție de strategie: cererea se împarte în două categorii diferite. Sarcinile de lucru sensibile la latență (aplicații financiare, cloud enterprise, servicii digitale curente) rămân “ancorate” în FLAP-D, unde timpii de livrare a proiectelor ajung la 10 ani. În schimb, antrenarea modelelor de AI de scară mare (100 MW și peste) nu are nevoie de latență minimă — are nevoie de putere electrică disponibilă rapid, iar aceasta există tot mai rar în hub-urile tradiționale.
Ce adaugă CBRE și RaboResearch
Și alte analize confirmă tabloul JLL, conturând chiar un unghi suplimentar, esențial pentru orice analiză de business: nu doar costul este principalul factor de relocare, ci și timpul.
Analiștii RaboResearch arată că, în piețele centrale congestionate, o conexiune nouă la rețea poate dura “10 ani sau mai mult” — comparativ cu așteptări semnificativ mai scurte în Belgia, Portugalia, Spania, țările nordice și Italia. Amsterdamul e cazul extrem: operatorul rețelei olandeze, TenneT, a comunicat public că nu mai există capacitate suplimentară în cea mai mare parte a regiunii Noord-Holland pentru următorii zece ani, iar Olanda a interzis, în majoritatea teritoriului, proiectele hyperscale de peste 70 MW și 10 hectare. Rețeaua centrală a Frankfurtului nu va vedea upgrade-uri majore înainte de anii 2030, iar lucrările de la substația West London (care alimentează piața londoneză) nu sunt așteptate mai devreme de aceeași perioadă — motiv pentru care un proiect emblematic precum campusul Nscale din Essex nu a putut fi încă pornit. Situația este similară și în Danemarca.
Pe partea de cost, analiza CBRE confirmă cifrele JLL (teren “powered” la 2,26 milioane €/MW, +82% din 2021) și adaugă un context util: nimic nu e ieftin în termeni absoluți în noile piețe — dar totul e mai ieftin decât FLAP-D, ceea ce e o afirmație diferită. Sub această presiune combinată de cost și timp, ponderea terenurilor greenfield a sărit de la 8% la 39%.
Cel mai clar indicator al relocării, potrivit sursei, vine din segmentul neocloud (furnizori specializați exclusiv pe infrastructură AI): contractele noi de capacitate au ajuns la 420 MW în T2 2026, față de doar 89 MW cu un an în urmă — o creștere de aproape 4,7 ori, concentrată în special în țările nordice, unde energia regenerabilă e mai ieftină.
Rapoartele citează exemple concrete de proiecte care confirmă tendința:
• Spania — capacitate instalată de 439 MW la finalul lui 2025, cu o proiecție a asociației Spain DC de aproximativ 2.537 MW până în 2030; Amazon a angajat 33,7 miliarde € doar pentru regiunea Aragón.
• Finlanda — Nebius construiește un site de 8,5 miliarde €, 310 MW, la Lappeenranta.
• Norvegia — proiectul Stargate Norway, lângă Narvik, pornește cu 230 MW pe hidroenergie, cu încă 290 MW planificate.
• Irlanda — moratoriul de conectare s-a încheiat în decembrie 2025, dar “prețul de intrare” e ridicat: generație proprie (“behind-the-meter”) dimensionată la nivelul întregii conexiuni la rețea și acoperirea a 80% din cererea anuală din investiții proprii în regenerabile.
Confirmarea CBRE: piața crește per ansamblu, dar centrul de greutate se deplasează
Raportul Europe Data Centres Figures – Q2 2026 confirmă, cu cifre independente, această direcție
• Piața europeană totală de data centere va crește cu circa 20% în 2026, ajungând la 13 GW de capacitate — creșterea fiind legată intrinsec de infrastructura AI.
• Segmentul de auto-construcție a hyperscalerilor (Google, Microsoft, Amazon, Meta ș.a., care își construiesc propriile centre) va crește cu 22% în 2026, până la 4,3 GW — al șaptesprezecelea an consecutiv de creștere cu două cifre. Important: 70% din această capacitate operațională e concentrată în doar patru piețe — Irlanda, Olanda, Suedia și Belgia — o dovadă că “vechea gardă” își păstrează baza instalată chiar dacă noua capacitate se duce în altă parte.
• Din cele aproape 700 MW livrate în T2 2026 (colocation + auto-construcție), doar 252 MW (37%) au ajuns în piețele FLAP-D, restul mergând spre piețe secundare și terțiare.
• Segmentul neocloud a cvadruplat semnăturile de capacitate față de anul trecut, ajungând la 420 MW — cifră concentrată, din nou, în țările nordice, datorită costului mai mic al energiei regenerabile.
• Chiar dacă piețele secundare cresc rapid, absorbția generală rămâne mai mare decât oferta nouă în toată Europa — motivul fiind, spune CBRE explicit, “lipsa de putere electrică disponibilă, care cauzează întârzieri în construcția de data centere”.
Mesajul de ansamblu al CBRE e important pentru orice investitor sau dezvoltator: nu vorbim despre o piață care se restrânge sau se relochează dintr-o zonă slabă către alta puternică — vorbim despre o piață în creștere accelerată, în care punctul marginal de investiție se mută acolo unde există energie disponibilă rapid, indiferent de brandul sau de vechimea locației.
Care sunt până la urmă argumentele de business?
Pusă cap la cap, informația din cele cinci surse conturează o logică de investiție extrem de coerentă, ușor de rezumat în patru factori:
1. Timpul de conectare la rețea a devenit variabila critică, nu costul. Un proiect care așteaptă 10 ani pentru o conexiune la Frankfurt sau Amsterdam pierde cursa AI înainte să înceapă construcția. Un proiect similar în Aragón, Sines sau Kouvola poate fi conectat de câteva ori mai repede.
2. Sarcinile de lucru s-au bifurcat. Cloud enterprise, aplicații financiare și servicii digitale curente rămân “lipite” de hub-uri, pentru că depind de latență minimă. Antrenarea modelelor AI de scară mare nu are aceeași constrângere — poate fi plasată oriunde există putere electrică suficientă, ieftină și rapid disponibilă.
3. Costul terenului “racordat” a devenit un preț de intrare, nu un obstacol absolut. Costurile mai mari (2,3x și 4x) plătite pentru a fi în FLAP-D reflectă exact penuria de energie și spațiu din zona centrală — nu o superioritate structurală a acestor piețe pentru sarcinile de lucru AI.
4. Statele care aliniază politica publică la această logică câștigă disproporționat. Exemplele Spaniei (Declarație de Interes General pentru accelerarea proiectelor), Irlandei (cadru legal specific pentru energie regenerabilă cuplată cu conexiunea la rețea) sau Poloniei (poziționare deliberată ca hub de Sovereign Cloud) arată că viteza de decizie administrativă e, în 2026, un avantaj competitiv la fel de important ca prețul terenului sau al energiei.
Se poate aplica aceeași logică în România?
Întrebarea pe care o ridică toate datele de mai sus, pentru piața locală, e directă: dacă în Vestul Europei banii se mută de la marile hub-uri istorice (Paris, Amsterdam, Frankfurt) către locații mai ieftine și cu acces mai rapid la energie, nu ar putea urma o logică similară o mutare — de această dată la scară continentală — dinspre Vest către Centrul și Estul Europei?
Argumentele care susțin această ipoteză nu sunt speculative — sunt exact aceleași patru variabile discutate mai sus, aplicate la scară mai mare:
• Timpul de conectare. România nu are, deocamdată, cozile de așteptare de 10 ani din Amsterdam sau Frankfurt. Asta e, în logica descrisă de RaboResearch și CBRE, exact tipul de avantaj care a mutat deja miliarde de euro spre Spania, Portugalia și țările nordice.
• Costul terenului și al energiei. România pornește, structural, de la un nivel de preț mult sub cel al piețelor primare vest-europene — situație similară cu cea a Spaniei sau Poloniei înainte de valul actual de investiții.
• Mixul energetic. Proiectele din România ar putea miza pe energia nucleară de la Cernavodă dar și pe combinația hidro-solar-gaz așa cum Norvegia/Finlanda (hidroenergie) au atras deja capital AI de scară mare.
Semnalul din piață există deja, de câțiva ani. Așa cum se discută constant la DataCenter Forum România — organizat de Tema Energy — industria locală vorbește deschis despre ideea ca România să devină “noua Norvegie” a data centerelor: o piață relativ modestă istoric, care poate câștiga o poziție disproporționată prin combinația de energie disponibilă și fereastră de oportunitate limitată în timp. La ediția din mai 2026 a evenimentului, discuția centrală a fost tocmai aceasta: viitorul sectorului nu mai e definit de capacitatea de construcție, ci de accesul rapid și predictibil la energie — exact terenul pe care România încă îl are liber.
Toate exemplele de succes din Europa (Aragón, Sines, Kouvola, Varșovia) au un element comun pe lângă costul mai mic și energia disponibilă: o aliniere activă a statului la acest interes economic — fie prin proceduri de autorizare accelerate (Spania), fie printr-un cadru legal dedicat energiei și conexiunii la rețea (Irlanda), fie printr-o poziționare de politică publică explicită, susținută cu sedii regionale și parteneriate.
Logica de relocare a investițiilor descrisă de JLL și CBRE nu e specifică Europei de Vest — e o logică universală de piață, care va continua să caute, în mod repetat, cea mai rapidă combinație disponibilă de teren, energie și predictibilitate administrativă. România are, structural, primele două elemente. Dacă va avea și pe al treilea — o aliniere de interes național, susținută, coerentă și fără întârzieri repetate — va putea concura real pentru poziția pe care astăzi o ocupă Spania sau Finlanda în această hartă în plină reconfigurare.
