Retail / Horeca — November 27, 2025 at 4:53 pm

Flanco își extinde rețeaua cu două magazine noi în Timișoara și Orăștie

by

Flanco_Smart_DiscounterFlanco, primul Smart Discounter electro-IT din România, își consolidează prezența în țară prin deschiderea a două noi magazine, în Timișoara și Orăștie. Magazinul din Timișoara, al patrulea din oraș, își deschide porțile pe 28 noiembrie în Auchan Calea Aradului. Noul punct de vânzare din Orăștie s-a deschis astăzi, lângă complexul Kaufland. Cele două locații au, împreună, o suprafață de 1.000 mp.

„În ultimele 12 luni am adăugat peste 12.000 mp de retail Smart Discounter și am accelerat ritmul investițiilor în orașele mari și foarte mari”, spune Ovidiu Nicușan, Director de Marketing Flanco Retail. „Deschiderile din Timișoara și Orăștie ne consolidează prezența în vestul țării, în zone cu o cerere ridicată. Continuăm să dezvoltăm rețeaua astfel încât fiecare client să găsească, rapid și convenabil, prețuri finale corecte și discounturi smart, aproape de casă.”

Cu ocazia inaugurării, clienții magazinului vor beneficia de reduceri speciale la o selecție de produse, dar și de vouchere în valoare de până la 500 lei, pentru primii 100 de clienți. Acestea se adaugă campaniei de Black Friday, care continuă să se desfășoare online și în magazine până pe 30 noiembrie. Printre cele mai populare produse ale momentului, la prețuri promoționale, se numără: Espressor automat Philips EP2330/10 – 1.399 lei (discount 300 lei), Mașină de spălat Samsung WW60A3120WE/LE – 1.199 lei (discount 300 lei), Smartphone Samsung Galaxy A17 LTE, 4GB RAM, 128GB – 699 lei (discount 300 lei), Televizor Ultra HD 4K 125 cm Samsung 50U7022, clasa G – 1.199 lei (discount 600 lei), Consolă PS5 Sony Slim Digital Edition 825GB – 1.799 lei (discount 750 lei).

În ultimele 12 luni, retailerul a extins rețeaua cu 11 locații complet noi și 9 reamenajări, însumând 20 de magazine Smart Discounter și 12.000 mp de retail adăugați în 2025. Printre orașele noi intrate în portofoliu, Cluj-Napoca a reprezentat un punct strategic și o investiție importantă, datorită dinamicii și maturității cererii locale. Deschiderile fac parte din cel mai amplu plan de extindere Flanco din ultimii șase ani, pentru care a fost alocată o investiție totală de aproximativ 20 de milioane de lei, pentru anul 2025.

Astfel, retailerul va ajunge, până la finalul anului, la 36 de magazine care reflectă poziționarea de brand Smart Discounter, localizate în 26 de orașe: Adjud, Arad, Bacău, Brașov, București, Câmpina, Cluj-Napoca, Codlea, Constanța, Focșani, Galați, Giurgiu, Huși, Iași, Orăștie, Pitești, Ploiești, Râmnicu-Sărat, Râmnicu-Vâlcea, Slatina, Suceava, Târgoviște, Târgu-Frumos, Târgu-Mureș, Timișoara, Tulcea.

Întreaga rețea de magazine Flanco pune la dispoziția clienților acces la oferte inteligente, precum și la întregul portofoliu de servicii: soluții flexibile de finanțare, cel mai extins retur de pe piață, de 45 de zile, dar și programul Rabla extins, care oferă reduceri de până la 30% la telefoane mobile și vouchere de 300 lei pentru achiziția de laptopuri, televizoare sau electrocasnice, la schimb cu echipamente vechi.