AlecoAir, companie 100% românească și unul dintre pionierii pieței de tratare a aerului din România, marchează 20 de ani de activitate dedicată îmbunătățirii calității aerului din locuințele românilor. Pornită ca o afacere de familie, dintr-o nevoie personală de a combate problemele legate de umiditate, compania a evoluat într-o organizație matură, cu peste 30 de angajați, aproape un milion de produse vândute și o viziune clară de extindere internațională.

Într-o perioadă în care piața produselor pentru tratarea aerului era aproape inexistenta în România, AlecoAir a jucat un rol esențial în educarea consumatorilor și în aducerea tehnologiilor moderne în locuințele românilor. Fondată în 2006, compania și-a început activitatea ca importator al unor branduri europene consacrate, precum Trotec, Meaco sau Clean Air Optima. Momentul strategic de cotitură a avut loc în 2017, când managementul a decis lansarea mărcii proprii, AlecoAir, cu obiectivul de a oferi echipamente performante, adaptate puterii de cumpărare locale, fără compromisuri în ceea ce privește standardele tehnologice.

Un moment de referință în evoluția companiei a fost lansarea primului produs AlecoAir, în 2018, un dezumidificator 2 în 1 cu funcție de purificare, care a devenit rapid bestseller și și-a menținut poziția în topul vânzărilor timp de mai mulți ani. În prezent, peste 90% din vânzările companiei sunt generate de produsele marcă proprie, iar portofoliul AlecoAir numără peste 200 de modele active, acoperind categoriile de purificare, dezumidificare, umidificare, climatizare și soluții smart pentru casă, cu tehnologii avansate precum sisteme multi-stage de filtrare, filtre TRUE HEPA, UV-C, ionizare și monitorizare a calității aerului.
„AlecoAir a pornit din identificarea unui gol real în piață, o problemă larg răspândită, dar insuficient adresată prin soluții performante. Am construit compania cu o viziune pe termen lung, investind constant în educarea consumatorilor, dezvoltarea portofoliului și infrastructură locală de suport. Astăzi, pragul de aproape un milion de produse vândute confirmă atât creșterea AlecoAir, cât și maturizarea unei categorii întregi și transformarea calității aerului într-o preocupare strategică pentru tot mai multe gospodării din România”, a declarat Alex Țuca, CEO & Fondator, AlecoAir.
Dezvoltarea AlecoAir a fost marcată de digitalizarea proceselor și investiții constante în tehnologie. În 2013, compania a lansat primul său magazin online, iar în 2015 a atins prima bornă de 1 milion de euro cifră de afaceri. Expansiunea portofoliului a inclus integrarea sistemelor de monitorizare inteligentă și funcționalități Smart Home, adaptate cerințelor actuale de eficiență energetică și confort.
În paralel, AlecoAir a consolidat prezența sa pe piață prin lansarea unuia dintre primele magazine online din România dedicate exclusiv soluțiilor pentru calitatea aerului, deschiderea showroom-ului fizic din București în Mall Plaza România, și extinderea internațională în piețe precum Germania, Ungaria și Bulgaria, susținute de investiții continue în infrastructură, echipă și inovație.

Evoluția strategică a companiei s-a reflectat constant și în performanțele financiare. În ultimul deceniu, AlecoAir a înregistrat o creștere accelerată a cifrei de afaceri, de la 1,1 milioane de euro în 2015 la 9,6 milioane de euro în 2024, confirmând maturizarea brandului și consolidarea sa ca jucător relevant pe piața soluțiilor pentru calitatea aerului din România.
Astăzi, AlecoAir operează cu o echipă de peste 30 de specialiști și s-a poziționat ca un reper pe piața locală a soluțiilor pentru calitatea aerului, printr-un model integrat care combină produse performante, prețuri accesibile și suport complet oferit clienților. De la consultanță dedicată până la service propriu și testarea directă a produselor în showroom-uri, compania a construit un ecosistem de încredere pentru consumatori. Cele mai performante categorii de vânzări rămân dezumidificatoarele și purificatoarele de aer, un indicator clar al interesului tot mai crescut pentru sănătate, prevenție și confort în locuințe.

Aniversarea celor 20 de ani reprezintă un reper important în parcursul AlecoAir și marchează începutul unei noi etape de dezvoltare a companiei. Strategia pentru perioada următoare vizează accelerarea creșterii pe piața din România, consolidarea prezenței pe piețele europene unde brandul este deja activ, precum și investiții continue în inovație și extinderea portofoliului de soluții smart dedicate unui stil de viață sănătos și eficient energetic.


























