NEWS — May 28, 2026 at 6:56 pm

YOXO introduce buy-back-ul

by

YOXO a lansat un program de buy-back pentru telefoane și tablete. Oricine poate intra pe buyback.yoxo.ro ca să-și vândă dispozitivul și să primească la schimb bani în doar câteva zile. Programul este dezvoltat împreună cu Recommerce®, expert european în domeniu, alături de care YOXO a dezvoltat anul trecut și platforma de dispozitive recondiționate certificate, care respectă standardele europene de calitate.

YOXO_buy-back_1Telefonul actual ar putea să acopere chiar și jumătate din valoarea celui nou. Oricine poate intra pe platforma buyback.yoxo.ro, iar după patru întrebări despre starea dispozitivului, se obține pe loc o estimare de preț. Dacă se acceptă oferta, device-ul se poate trimite gratuit prin curier, iar după o verificare, clientul primește o confirmare, iar banii ajung în cont în cel mult 48 de ore de la aprobare.

Serviciul acceptă smartphone-uri și tablete de toate felurile, inclusiv cele nefuncționale, iar cei care le țin în sertar de ceva vreme au acum ocazia să le valorifice simplu și fără bătăi de cap. Iar partea cea mai bună este că obții o valoare reală în bani, nu un voucher.

Platforma oferă dispozitive cu mai multe grade de recondiționare, inclusiv opțiunea Premium, care include o baterie nouă și performanța aproape de cea a unui telefon nou. Există o selecție vastă de smartphone-uri, inclusiv modele foarte recente, precum iPhone 17 și Samsung Galaxy S25. Indiferent de modelul ales sau de gradul de recondiționare, există optiunea de baterie nouă, iar toate device-urile vin cu o garanție de 2 ani.