Studii — February 7, 2016 at 5:51 pm

Companiile se străduiesc să ţină pasul cu inovația digitală

by

Reflectând opinia a peste 3.500 de lideri de tehnologie din peste cincizeci de țări, Sondajul KPMG CIO Advisory 2015 (realizat împreună cu Harvey Nash) s-a axat pe cinci teme care sunt în top pe ordinea de zi a directorilor IT/ CIO (Chief Information Officer) din întreaga lume: “Prioritățile directorilor IT”, “Revoluţia digitală (schimbările care apar atunci când noi tehnologii digitale și modele de afaceri afectează valoarea bunurilor și serviciilor existente)”, “Oameni, competențe și talent”, “Gestionarea funcției IT” și “Carierele Directorilor IT”.

Optimismul crește, bugetele devin mai mari, axate pe creștere
Aproape jumătate dintre directorii IT au primit majorări ale bugetelor IT în ultimele 12 luni, procent neschimbat faţă de 2014 şi mai ridicat faţă de cei 42% din 2013. Perspectiva rămâne foarte pozitivă. Aproape jumătate dintre directorii IT care au răspuns la acest sondaj se așteaptă la creşteri suplimentare în următoarele 12 luni, mai mult de 44% dintre cei care au fost optimişti anul trecut şi 37% care au avut un sentiment asemănător în 2013. Această creștere a bugetelor este un semn care evidenţiază faptul că companiile ies (sau au ieşit deja) din perioada de recesiune și sunt dispuși să investească din nou în tehnologie (nouă sau upgrade-uri).

Tot din punct de vedere al bugetelor, sondajul a cerut respondenților să identifice care ar fi procentul din vânzările anuale ale companiei care este cheltuit pe tehnologie / IT în cadrul organizaţiei lor. Cum era de așteptat, companiile care operează în Tehnologie / Telecom au cea mai mare pondere (peste 20%), în timp ce companiile din alte sectoare vin la mare distanță (Broadcast/ Media cu doar 13,47%, iar serviciile financiare cu 12,74%). Pentru toate celelalte industrii bugetul IT reprezintă mai puțin de 10% din bugetul total.

vlad-george-kpmg„Aceste rezultate globale sunt, de asemenea, specifice și companiilor din România”, explică Gheorghe Vlad, Senior Manager în departamentul de Management Consulting al KPMG România. “Companiile de Tehnologie / Telecomunicații investesc foarte mult în IT, deoarece aceasta este resursa lor principală, în timp ce alte companii trebuie să investească datorită cerințelor de reglementare (cum este cazul pentru servicile bancare și financiare) sau pentru a ține pasul cu piața (cum este cazul pentru industria Media)”, continuă el.