INTERVIU — February 9, 2016 at 2:56 pm

Electromagnetica a ales Microsoft Dynamics AX și LLP Dynamics/XAPT

by

Cu o traditie de peste 80 de ani, Electromagnetica a devenit, in ultimii ani, un competitor important pe piața distribuției de energie. Activitatea companiei este completată de real estate și producție, ramură în cadrul căreia sursele de iluminat au o pondere importantă, mai exact producția spoturilor luminoase realizate pe baza tehnologiei LED. Dezvoltarea activității a necesitat și găsirea unei soluții pentru eficientizarea acesteia.

Astfel, Microsoft Dynamics AX implementată de LLP Dynamics/XAPT are o contribuție importantă la eficientizarea proceselor de business din cadrul companiei. Despre alegere și implicații am discutat cu reprezentanții beneficiarului, Cristian Popescu, IT Manager și Arpad Szitas, Project Manager.

 

dsc_0004

Club IT&C: Care au fost provocările ce au stat la baza alegerii unei soluții ERP?
Cristian Popescu, IT Manager:
Principala provocare a fost, de fapt, o necesitate: foloseam un sistem vechi care, conform duratei de viață a unei soluții ERP, era deja depășit. Acesta a fost motorul principal pentru a alege o nouă soluție.Fiind însă o necesitate, nu acesta a fost și factorul care ne-a determinat să alegem o anumită soluție ERP.
Electromagnetica a facut un salt enorm cu această implementare. Am trecut de la o aplicație proprie, dezvoltată la începutul anilor ‘90, la o soluție internațională. Un astfel de pas afectează, fără echivoc, structura internă a unei societăți și adaugă procent la riscul de implementare. Chiar și cu acest risc ridicat luat în calcul, factorul care ne-a determinat în final să alegem o soluție ERP internațională a fost stabilitatea ce o conferă o astfel de soluție odată ce este implementată.

Club IT&C: Sunteți una dintre companiile care au implementat Microsoft Dynamics AX într-un context economic nu tocmai favorabil. De ce ați pornit la drum cu LLP Dynamics Romania?
Arpad Szitas, Project Manager:
Criza economică a fost un element definitoriu în orientarea strategică a companiei Electromagnetica, concentrând eforturile noastre către trei domenii: producție de corpuri de iluminat cu LED, energii regenerabile și implementarea un sistem informațional performant care să asigure o creștere durabilă. Partenerii noștri, LLP Dynamics România și Microsoft România (reprezentanții Microsoft Dynamics AX), sunt singurii care au asigurat cerințele nostre de dezvoltare în mai multe domenii simultan, pe termen lung.

Club IT&C: Care au fost implicațiile la nivel de organizație ale utilizării Microsoft Dynamics AX?
Arpad Szitas, Project Manager:
Cea mai mare provocare a constituit-o eficientizarea circuitului informațional, modalitatea de transmitere, aprobare și verificare a informațiilor. Adoptarea unui standard internațional este pricipalul beneficiu al acestui proces de implementare. Renunțarea la cutumele locale și la standardele proprii este procesul cel mai dificil de parcurs, dar, în cazul în care este corect efectuat, acesta oferă beneficii sustenabile.

Club IT&C: Din experiența dobândită în lucrul cu aplicațiile Microsoft Dynamics, cum v-ați sfătui partenerii de afaceri să abordeze o astfel de implementare?
Cristian Popescu, IT Manager:
O documentare temeinică a fluxurilor informaționale în cadrul unui caiet de sarcini și FRD (Functional Requirements Document) este absolut necesară pentru a crește șansa implementării cu succes. Pe baza acestei documentații se face analiză ce va armoniza fluxurile existente în Microsoft Dynamics cu fluxurile societății. O documentare insuficientă a fluxurilor va genera confuzii implementatorului, care va oferi din această cauză soluții incomplete de implementare. Confuzia va genera, în cel mai bun caz, costuri suplimentare de implementare, și, în cel mai rău caz, stoparea implementării din cauza fricțiunilor generate.

llpdynamicslogoLLP Dynamics Romania
Str Buzești, nr 71, sector 1, cod 011013
Bucuresti
Tel: (+40) 21 224 5516
Fax: (+40) 21 224 5424
E-mail: rocontact@llpdynamics.com